AcasăActualitateSTUDIU Românii dezinteresați de ofertele de Black Friday

STUDIU Românii dezinteresați de ofertele de Black Friday

Potrivit ultimului studiu realizat de MKOR Consulting – o agenție de cercetare de piață inovativă, interesul românilor pentru cumpărăturile de Black Friday a înregistrat în acest an o scădere semnificativă față de anul precedent. Datele obținute arată că procentul celor care intenționează să profite de reducerile de Black Friday a ajuns la 57%, marcând o descreștere cu 5 puncte procentuale față de anul 2022, când procentul era de 62%.

De asemenea, în acest an numărul românilor cu un buget dedicat pentru Black Friday s-a înmulțit semnificativ, ajungând la 8 din 10 români, în comparație cu doar 20% înregistrat în anul precedent. Studiul relevă că majoritatea celor interesați de achiziții planificate sunt persoanele sub 40 de ani, femeile, persoanele cu venituri medii, părinții cu copii minori și cei fără copii.

În ceea ce privește preferințele de cumpărături, electronicele și electrocasnicele rămân în topul listei, deși interesul pentru aceste categorii a înregistrat o scădere cu 7 procente față de anul precedent. Interesul pentru produsele IT a scăzut și el cu 7 procente, ajungând la 27% în acest an, în comparație cu 34% în 2022.

De asemenea, studiul a evidențiat că majoritatea românilor care intenționează să profite de reducerile de Black Friday au pregătit deja un buget orientativ pentru achiziții, numai 1 din 5 români fiind dispuși să facă cumpărături fără un plan financiar prestabilit. Aceste sume sunt alocate în funcție de resursele financiare disponibile și de prețurile produselor de pe lista de cumpărături.

Motivul principal pentru care majoritatea românilor aleg să cumpere în perioada de Black Friday rămâne posibilitatea de a achiziționa produsele sau serviciile dorite la prețuri mai bune. De asemenea, un procent semnificativ, respectiv 36%, vânează oferte în general, iar reducerile din luna noiembrie reprezintă o ocazie ideală pentru a achiziționa cadouri de Crăciun sau pentru diverse alte aniversări.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Vești bune din Soveja! A fost semnat contractul de execuție pentru o investiție așteptată de locuitori

Primăria Soveja a semnat contractul de execuție pentru o investiție care vizează extinderea infrastructurii...

Campionii mondiali de la AICitizens, în vizită „de lucru” la elevii Școlii Gimnaziale nr.2 din Mărășești

Odată cu începutul noului an școlar, echipa de robotică AICitizens a dat startul workshopurilor...

ARTICOLE POPULARE

Familie din Mărășești, rămasă fără casă după un incendiu: „Chiar și un singur bolțar rămas de la o lucrare poate ajuta!”

O familie din Mărășești are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui locuința distrusă într-un...

Fiica lui Marian Oprișan s-a căsătorit la Focșani. Mesaj emoționant transmis de fostul lider PSD

Zi importantă în familia fostului lider PSD Vrancea Marian Oprișan. Fiica acestuia, Mădălina, s-a...

Cătălin Văraru este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea are...