Un incendiu a cuprins, joi după-amiază, o anexă gospodărească în satul Cocoșari din Gura Caliței.
Două autospeciale de pompieri au plecat de la Focșani, de la ISU Vrancea, însă la fața locului au ajuns mai repede voluntarii de la SVSU din comună. Potrivit reprezentanților ISU Vrancea, la ora postării acestei știri incendiul a fost localizat, fiind vorba despre o fânărie care arde pe o suprafață de 50 de metri pătrați.
Pompierii și voluntarii lucrează la lichidarea incendiului.






