AcasăActualitateINCENDIU la un bloc din Focșani! Locatarii au fost EVACUAȚI

INCENDIU la un bloc din Focșani! Locatarii au fost EVACUAȚI

incendiu noaptea 2

Un incendiu de proporții, a izbucnit în această dimineață la un bloc de locuințe situat pe strada Longinescu din municipiul Focșani. Incendiul care se manifesta cu degajări de fum a fost localizat la subsolul blocului. Pentru că exista posibilitatea ca incendiul să se extindă, pompierii ajunși la fața locului, au luat măsura imediată de evacuare a locatarilor de la primele două nivele ale imobilului.

„Patru autospeciale din cadrul Detaşamentului de Pompieri Focşani, dintre care două de lucru cu apă şi spumă, una pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD, au ajuns imediat la locul indicat. În momentul sosirii forţelor de intervenţie la faţa locului, incendiul se manifesta cu degajări mari de fum la subsolul imobilului cu posibilităţi de propagare la spaţiile de locuit. Deoarece fumul dens degajat în timpul arderii inundase casa scării, s-a luat măsura preventivă a evacuării locatarilor din apartamentele situate la primele două niveluri ale blocului. Concomitent cu intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi pentru protecţia apartamentelor, s-a intervenit şi pentru asigurarea ventilării imobilului în vederea evacuării fumului”, se arată în comunicarea Compartimentului Informare şi Relaţii Publice al I.S.U. Vrancea.

Numai o minune a făcut ca focul să nu se extindă la spațiile de locuit. Nu s-au înregistrat victime, în schimb, în urma incendiului au ars peste 50 de kg de materiale textile care se aflau la subsolul blocului.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Vești bune din Soveja! A fost semnat contractul de execuție pentru o investiție așteptată de locuitori

Primăria Soveja a semnat contractul de execuție pentru o investiție care vizează extinderea infrastructurii...

Campionii mondiali de la AICitizens, în vizită „de lucru” la elevii Școlii Gimnaziale nr.2 din Mărășești

Odată cu începutul noului an școlar, echipa de robotică AICitizens a dat startul workshopurilor...

ARTICOLE POPULARE

Familie din Mărășești, rămasă fără casă după un incendiu: „Chiar și un singur bolțar rămas de la o lucrare poate ajuta!”

O familie din Mărășești are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui locuința distrusă într-un...

Fiica lui Marian Oprișan s-a căsătorit la Focșani. Mesaj emoționant transmis de fostul lider PSD

Zi importantă în familia fostului lider PSD Vrancea Marian Oprișan. Fiica acestuia, Mădălina, s-a...

Cătălin Văraru este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea are...