A apărut o nouă instituție publică! În Vrancea s-a dat startul la manevre și jocuri de glezne pentru posturi plătite din bani publici!

0
1471

Așa cum se știe, după ce a gestionat „ireproșabil” problemele capitalei între 2016 – 2020, Gabriela Firea a fost unsă ministru al Familiei și Egalității de Șanse, probabil printre puținele funcții pe care nu le-a bifat în „oracol”. Noul minister, creat contra naturii din bucăți rupte din alte două ministere (Ministerul Muncii și Ministerul Tineretului) doar să mai dea o pâine armatei de funcționari care se încălzește permanent pe margine, necesită însă și niște structuri în teritoriu. În fiecare județ există oameni de partid gata să preia la cel mai mic semn atribuții de directori, manageri, directori adjuncți, consilieri, inspectori și așa mai departe, hrănind perpetuu mașinăria diabolică numită SISTEM DE STAT, monstru care înghite hulpav rămășițele inițiativei private din România. Prin urmare, Ministerul„Familiei (Firea) a crescut la sân un nou șarpe bugetar numit Direcția pentru Familie și Tineret care va funcționa în București și fiecare municipiu reședință de județ din țară. Potrivit Hotărârii de Guvern 197/2022 care prevede organizarea și funcționarea noului organism, ce va suge și el din bani publici, numărul maxim de posturi pe țară este de 686 ÎNSĂ „repartizarea numărului de posturi pentru fiecare direcţie judeţeană pentru familie şi tineret (…) se face prin ordin al ministrului familiei, tineretului şi egalităţii de şanse, în limita numărului maxim de posturi prevăzut la alin. (1), în termen de maximum 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, se arată în lege.

„Prezenta hotărâre” a fost publicată în Monitorul Oficial pe 14 februarie, ceea ce înseamnă că în teritoriu a început foșăiala. Telefoanele prind să sune, se trimit SMS-uri, mesaje pe whatsapp, emoticoane… toată lumea intră-n priză. Din butoiul plin cu pește, plevușca dă din coadă să iasă la suprafață. Oameni care au slujit partidul cu credință, acum uitați prin vreun cotlon întunecat și fără perspective, amicii care miros un post călduț la stat, Gigeii care se pricep de minune să prețăluiască asemenea oportunitate, fătuci și cucoane dornice să taie frunza la câini prin cine știe ce birouri încălzite, descurcăreții de profesie, cei care „vor mai mult de la viață” și mulți alții amușină cu nările umflate, piciorul ridicat și coada făcută băț pe orizontală măreața șansă de a prinde un post la stat. Deocamdată, bătălia subterană se duce pentru formarea echipelor de conducere pentru că, nu-i așa?, directorii își fac mai departe echipa, oameni aleși pe sprânceană și ochi frumoși. În Vrancea noastră arhaică se vehiculează deocamdată două nume care ar putea ocupa funcția de director al Direcției Județene pentru Familie și Tineret. Este vorba de Vasile Carnariu și Constantin Guguianu, amândoi membri destoinici ai PSD Vrancea. Vasile Carnariu este unul dintre cei pe care sistemul de partid l-a dat de-o parte. Desigur, nu i-a luat pâinea de la gură, însă nici în lumina reflectoarelor nu mai este. Fost consilier județean, fost director al APIA, fost director în cadrul Ministerului Agriculturii, Carnariu a încercat de două ori marea cu degetul în speranța că mai prinde-un post la vedere! A sperat în van să fie numit prefect iar la începutul lui 2020 a ratat postul de director al Direcției de Dezvoltare Servicii Publice Focșani (DDSP) pentru care candidase, de altfel, singur. Și pentru că nu-i prea bate vântul din pupa, Carnariu s-a gîndit să facă oleacă de presiune pentru a reveni în cărți, cum se spune, de data aceasta la conducerea Direcției pentru Familie. Dracu știe ce ne rezervă viitorul, însă cel al lui Vasile Carnariu nu radiază culori rozalii. O fi mizând el pe prieteșugul cu Misăilă, însă babaroasele le aruncă Halici, prefect și președinte al PSD Vrancea.

Mai degrabă pare că ar avea șanse pensionarul neliniștit Constantin Guguianu, membru al mai multor comitete și comiții, unde dacă nu curge, pică! De la MAN are o pensie de peste 3.800 de lei lunar, ca membru în consiliul Administrației Piețelor Focșani mai ridică 1.800 de lei iar indemnizația de consilier județean și cea de de membru ATO îi rotunjește venitul cu încă 2.800 de lei pe lună. Ca „valoare”, social-democratul Guguianu este un pensionar de 8.400 de lei pe lună, bani cinstiți din bugetul statului. De la privat, că este asociat și la compania (unde soția este șef de depozit) CXV AUTOPLUS, făcând cinste vremurilor democratice post-revoluționare pe care le-a prins, Guguianu a mai ridicat lunar pe 2020 aproximativ 4.200 de lei, ceea ce înseamană că venitul total pe care acest domn pensionar l-a avut în fiecare lună a anului 2020 a fost de 12.600 de lei (2.550 de euro). Oare câți colegi pensionari ar trăi din bănuții ăștia? Cam câți, dom’le Guguianu? Acuma, omul încearcă și el pe final să aibă scris pe ușă nu doar un număr, ci un frumos și stilizat substantiv comun: DIRECTOR. Oricum, lucrurile nu sunt bătute în cuie, până pe la începutul lui mai existând marea posibilitate să mai apară și alte nume, de ce nu și de la PNL?

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.