Un tânăr de 22 de ani din judeţul Dâmboviţa este acuzat de oamenii legii că ar fi cumpărat cu bancnote false de euro un autoturism. Polițiștii care i-au perchiziționat locuința au găsit peste 5.000 de euro în bancnote falsificate. ”La data de 17 noiembrie a.c., poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Giurgiu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, au desfăşurat o acţiune pe linia combaterii falsului de monedă, fiind puse în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară, în judeţul Dâmboviţa, la locuinţele unui bărbat, de 22 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunilor de punere în circulaţie de valori falsificate şi înşelăciune”, a transmis, luni, Poliţia Română. Polițiștii au precizat că, în data de 10 noiembrie 2023, într-o societate comercială situată pe autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, bărbatul în cauză ar fi pus în circulaţie bancnote false, în euro, pe care le-ar fi înmânat ca bancnote autentice persoanei vătămate, reprezentând contravaloarea preţului stabilit în cadrul unui contract de vânzare-cumpărare a unui autoturism. ”În urma desfăşurării percheziţiilor la locuinţele acestuia, a fost descoperit şi indisponibilizat autoturismul însuşit de către persoana bănuită de săvârşirea infracţiunilor, dar şi 5.170 de euro, din tipul de fals cunoscut la nivel european PROP-COPY”, a mai transmis sursa citată. Tânărul care a fost reținut pentru 24 de ore, a mers în fața magistraților cu propunerea de arestare preventivă. Judecătorii au decis ca acesta să-și petreacă următoarele 30 de zile în spatele gratiilor.