Tinerii care au absolvit liceul au 60 de zile la dispoziție să meargă la AJOFM Vrancea cu dosarul în baza căruia vor deveni…șomeri. Absolvenții pot primi indemnizație de șomaj indiferent dacă obțin sau nu diploma de bacalaureat. Termenul de 60 de zile a început pe 27 mai, care a fost ultima zi de școală pentru elevii de clasa a XII-a.
“Elevii care nu au situația școlară încheiată la unele discipline, se pot înregistra în evidența AJOFM Vrancea în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență (data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ). Înregistrarea în evidența AJOFM Vrancea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităţilor acordate potrivit Legii nr.76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, actualizată cu modificările și completările ulterioare”, se arată într-un comunicat de presă al AJOFM Vrancea.
Absolvenții pot primi indemnizaţie de şomaj numai dacă nu vor urma o facultate ori altă formă de învățământ superior. Ei pot primi 250 de lei lunartimp de o jumătate de an.