Accident de muncă la un service din Golești! Un bărbat a ajuns la spital cu arsuri grave!

0
2449

Un bărbat de 30 de ani din Focșani a ajuns la spital cu arsuri grave pe 25% din suprafața corpului după un accident de muncă. Miercuri (28 iulie) după-amiază, în jurul orei 14.00, el se afla la locul de muncă, un service de pe raza comunei Golești, unde monta o instalație GPL pe un autoturism. În acel moment, gazul din butelie a luat foc provocând explozia recipientului din metal și rănindu-l destul de grav pe bărbat. El a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Vrancea, Secția chirurgie plastică unde primește îngrijiri. Întrucât situația sa nu este bună, va fi transferat la o secție de arși din cadrul altei instituții medicale din țară. Inspectoratul Teritorial de Muncă Vrancea a demarat un control la societatea unde lucra bărbatul iar la rândul său, conform legii, angajatorul a demarat o anchetă internă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.