Două accidente soldate cu pagube materiale au fost înregistrate în ultimele zile, în ambele cazuri stabilindu-se că şoferii erau băuţi. Astfel, un bărbat de 63 de ani, din comuna Vânători, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 204 E, din direcția Focșani-Mircești, în afara localității Petrești, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un canal de irigații. Aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. Al doilea accident a avut loc la Tănăsoaia, unde un localnic de 19 ani, în timp ce conducea un autoturism pe drumul comunal din localitate, a acroșat un autoturism parcat pe marginea părții carosabile. Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat o concentrație de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, poliţiştii au descoperit că tânărul nu avea permis de conducere. Ambii conducători auto s-au ales cu dosare penale.