Peste 200 de adulți și elevi au participat miercuri (25 mai) la o acțiune de ecologizare a comunei Măicănești. Elevi, părinți, consilieri locali, angajați ai primăriei și chiar simpli cetățeni au parcurs pe jos străzile din localitate și au adunat deșeurile, curățând zonele respective și mediul înconjurător de acești factori de poluare. Activitatea a fost organizată în cadrul programului „Curățăm România” de Primăria Măicănești în colaborare cu Școala Gimnazială și Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă din localitate. „La acțiunea de salubrizare, au participat în jur de 200 de elevi, profesori, părinți, cetățeni ai comunei, angajați din administrația publică locală și consilieri locali. În urma acțiunii care a durat aproximativ o oră, au fost colectate diverse deșeuri abandonate pe domeniul public. Conducerea Primăriei Măicănești, mulțumește tuturor voluntarilor pentru participare. „Prin implicare se face schimbare!”, este mesajul transmis de Primăria Măicănești.