În perioada 01 ianuarie – 31 iulie 2023, încasările nete, cumulate realizate de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vrancea au fost în sumă de 1.024,38 milioane lei, față de 892,96 milioane lei încasați în aceeași perioadă a anului precedent, înregistrând astfel o creștere de 14,72%.
Din cele 1.024,38 milioane lei încasate: 433,62 milioane lei au fost la bugetul de stat, 402,76 milioane lei la bugetul asigurărilor sociale, 176,41 milioane lei bugetul asigurărilor sociale de sănătate şi 11,59 milioane lei la șomaj. Pe surse încasările bugetului de stat se prezintă astfel :
- impozit venit -153,14 milioane lei în creştere cu 23,94 milioane lei faţă pe perioada similară a anului precedent (129,20 milioane lei);
- impozit profit -47,16 milioane lei mai mari cu 7 milioane lei faţă de 2022 (40,16 milioane lei) ;
- taxa pe valoarea adăugată (valori nete) -111,25 milioane lei. În perioada ianuarie-iulie 2023 au fost încasați în contul taxei pe valoarea adăugată 198,85 milioane lei din care au fost aprobaţi la rambursare 87,60 milioane lei (34,26 milioane lei restituiţi în contul agenţilor economici şi 53,34 milioane lei compensaţi în contul obligaţiilor datorate) . Şi la încasările din taxa pe valoarea adăugată putem vorbi de o creştere a încasărilor cu 13,69 milioane lei faţă de anul 2022.
- accize -4,47 milioane lei
- alte venituri 117,60 milioane lei în creştere cu 6,99 milioane lei faţă de perioada similară a anului 2022 (110,60 milioane lei).
Prin intermediul structurii de inspecţie fiscală în cele 7 luni scurse de la începutul anului a fost atrasă suplimentar la bugetul general consolidat suma de 30,89 milioane lei, urmare celor 251 controale fiscale. Suma atrasă suplimentar prin intermediul structurii de inspecţie fiscală este mai mare cu 6,5 milioane lei (126,86%) faţă de anul precedent , în condiţiile in care numărul de controale desfăşurate a fost mai mic 82 controale . Din cele 251 controale fiscale desfăşurate în 2023, 174 au fost acţiuni de inspecţie fiscală. Tot cu ocazia acţiunilor de control a fost diminuată pierderea fiscală la 5 agenţi economici în valoare totală de 261,60 milioane lei. Atunci când s-a considerat că există pericolul ca agentul economic să se sustragă, să îşi ascundă, ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea a fost dispusă instituirea a 5 măsuri asigurătorii în valoare totală de 0,50 milioane lei. De asemenea, pe parcursului celor 7 luni, activitatea structurii de inspecţie fiscală s-a concretizat şi într-un număr total de 240 verificări documentare fiind stabilite obligaţii fiscale principale în valoare totală de 7,86 milioane lei din care au fost încasaţi 4,97 milioane lei (63,23%). (Comunicat AJFP Vrancea)