Activitatea Primăriei Focșani, BLOCATĂ, din cauza votului din Consiliul Local

0
175
Ședința de săptămâna trecută a Consiliului Local a adus noi discuții și certuri între reprezentanții PSD și cei ai PNL.

Și, din nou, consilierii opoziției au respins o serie de proiecte aduse în dezbatere în ședință. A devenit aproape o obişnuinţă ca proiectele în care e necesar votul a două treimi din consilierii, aleşii de la PNL să se abţină sau să voteze împotrivă. Primarul Cristi Misăilă a convocat luni o conferinţă de presă, ca să explice cum votul din Consiliul Local afectează activitatea Primăriei. El a dat şi câteva exemple elocvente. Proiectul privind inventarierea bunurilor aparținând domeniului public este unul dintre cele picate la vot. Printre altele, trebuiau inventariate și 25 de străzi care au fost cadastrate, un pas necesar pentru a putea fi reabilitate. Picând proiectul, reabilitarea străzilor rămâne în așteptare.

De asemenea, era un proiect pentru trecerea unei locuințe din domeniul public în cel privat al municipiului. Locuința respectivă urma să îi fie dată unui focșănean care este proprtera al unei locuințe din celebrul bloc G2 din Bahne. Proiectul a picat la vot, locuința nu-i poate fi dată acestuia, iar el nu poate pleca din G2. Consecința – se amână demolarea G2. Tot consilierii opoziției s-au opus prelungirii contractului încheiat de Primăria Focșani cu CUP Salubritate, care se ocupă de curățenia orașului și de deszăpezire, contract care expiră pe 3 decembrie. De asemenea, aleșii PNL s-au opus să transfere Punctul Termic 20 din Sud către Consiliul Județean, care ar fi urmat să amenajeze acolo o bibliotecă de cartier, cu bani de la Uniunea Europeană.

“Domnii consilieri s-au opus fără să aibă un motiv real. S-au opus doar de dragul de a face opoziție. Dar ceea ce fac dumnealor e o opoziție distructivă, nicidecum constructivă. Vreau să le spun foarte clar că nu vor ceda la presiuni și nu vom renunța la proiecte”, a transmis primarul Cristi Misăilă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here