Două echipaje ale Detașamentului de Pompieri Focșani intervin la această oră pe strada Gheorghe Asaschi din Focșani, unde a izbucnit un incendiu. Potrivit reprezentanților ISU Vrancea, focul a cuprins o anexă a locuinței, pe o suprafață de aproximativ 60 mp. De asemenea, arde și acoperișul casei, pe circa 10 mp. Incendiul este localizat și nu există riscul să se extindă, spun pompierii, lucrându-se deja pentru stingerea acestuia. Potrivit primelor informații, nu sunt victime.