La jumătatea lunii ianuarie 2024, Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani a dispus clasarea unui dosar penal întocmit pe numele consilierul local PNL Liviu Macovei, în urma unei sesizări depusă de primarul Cristi Misăilă.
Asta după ce, la sfârșitul lunii septembrie 2021, primarul Focșaniului a considerat că Liviu Macovei, președintele Comitetului Director de la CSM Focșani 2007 și consilier local PNL în funcție, ar fi comis o serie de infracțiuni în ceea ce privește încheierea contractelor de activitate sportivă a clubului dar și că societatea comercială pe care acesta o conduce ar fi întocmit un contract de sponsorizare care ar fi fost folosit pentru plata unora dintre acele contracte.
Mai exact, primarul Misăilă s-a plâns procurorilor că prin deciziile Comitetului Director contractele sportivilor au fost încheiate „cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii 273/2006 privind finanțele publice locale”, viciate și neasumate de către sportivi. Mai mult decât atât, consilierul local a fost acuzat că funcția de președinte în Comitetul Director ar fi intrat în contradicție cu calitatea de ales local în momentul în care societatea sa a decis să sponsorizeze clubul focșănean. „Pentru plata unor contracte de activitate sportivă CSM Focșani a primit sponsorizări din partea societății Contliv Soft SRL prin administrator Macovei Liviu George, sponsorizări aprobate și încasate în bugetul Clubului în baza deciziei la care Macovei Liviu George a participat în calitate de Președinte al Comitetului Director și pe care, ulterior le-a aprobat în bugetul Municipiului Focșani în calitate de consilier local.”
De menționat este că, 2021 a fost anul în care proiectul de buget al municipiului Focșani a fost aprobat după mai multe ședințe cu scandal, cu proteste ale angajaților nemulțumiți că nu și-au primit lefurile, dar și cu acțiuni în instanță pentru suspendarea deja celebrei HCL 101.
Revenind la plângerea penală întocmită de primarul Cristi Misăilă, procurorii au avut nevoie de doi ani și câteva luni pentru a desluși ițele încurcate ale deciziilor luate în 2021 cu privire la activitatea clubului CSM Focșani 2007. În referatul întocmit de Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Vrancea, în care se propune clasarea cauzei, organul de cercetare penală a parcurs inclusiv faptele descrise în raportul de audit financiar întocmit de Curtea de Conturi pentru perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2021.
„În ceea ce privește contractul de sponsorizare, din 09.08.2021, având ca sponsor SC CONTLIV SOFT SRL, reprezentat de Macovei Liviu George se constă că acesta a fost încheiat de reprezentantul legal al Clubului Sportiv Municipal Focșani, în persoana numitului Grosu Stănică. Potrivit legii instituțiile publice pot folosi pentru desfășurarea activității lor bunuri materiale și fonduri bănești, primite de la persoane juridice și fizice sub forma de donații și sponsorizări. Cu privire la acest aspect, numitul Macovei Liviu George a precizat că are dreptul să realizeze sponsorizări prin intermediul societății pe care o deține, întrucât, prin aceste sponsorizări, ajută clubul, iar el nu are niciun beneficiu patrimonial, banii respectivi fiind deduși din impozitul pe venit/profit al societății”, se menționează în ordonanța de clasare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Focșani. De aici se poate trage o singură concluzie: orice societate comercială care își va dori pe viitor să sponsorizeze clubul ar putea fi vizată de o plângere penală și s-ar putea ca administratorii să fie chemați să dea cu subsemnatul la parchet doar pentru simplul fapt că primarul consideră sponsorizarea clubului o faptă penală.
În final, procurorul de caz a stabilit că faptele prezentate nu constituie elemente de natură penală și a dispus „clasarea cauzei privind săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, prevăzută de articolul 295 al. 1 din Codul penal”.