ADJUD: Peste 500 de elevi au participat la faza județeană a Concursului ”Comunicare Junior+”

0
541

577 de elevi din 6 județe din regiunea Moldova au participat sâmbătă, 14 mai 2022, la faza interjudețeană a Concursului ”Comunicare Junior+”. Competiția ajunsă la cea de-a III-a ediție se adresează elevilor din clasele a II-a, a III-a și a IV-a din din județele Vrancea, Suceava, Bacău, Neamț, Buzău și Vaslui și este inițiată de Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” Huși. Sâmbătă, curtea Școlii Gimnaziale ”Mareșal Al. Averescu” din Adjud, care este școală parteneră în acest proiect, a devenit neîncăpătoare pentru cei 577 de elevi proveniți din 20 de unități de învățământ. În cadrul acestui concurs, școlarilor le-au fost testate competențele de comunicare în limba română. Echipa de proiect este formată din prof. Severin Florentina (director al școlii) și profesorii  pentru învățământ  primar Alexe Luminița- Erna, Spiridon Gabriela, Pînzaru Gina- Mihaela și Voicu Paula Isabela. La realizarea evenimentului și-au adus aportul și întreg colectivul de cadre didactice al școlii mai sus menționate. „Țin să mulțumesc colegilor mei pentru implicarea și dăruirea de care au dat dovadă în tot demersul întreprins pentru buna desfășurare a acestui eveniment mult așteptat. Munca de echipă a dat roade. Ziua de sâmbătă a fost un real succes pentru școala noastră, dar și pentru învățământul vrâncean, fapt dovedit de feedbackul pozitiv primit din partea tuturor părților implicate: elevi, părinți și cadre didactice. Suntem nerăbdători și vă așteptăm cu aceeași deschidere la următoarea competiție organizată de instituția noastră, Concursul de matematică ”Mate+”- faza regională, care va avea loc sâmbătă, 28 mai 2022” ne-a transmis doamna Severin Florentina, director al Școlii Gimnaziale ”Mareșal Al. Averescu” din Adjud.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.