Îndrăznește să fii informat!

joi, 25 aprilie 2024

URMĂREȘTE-NE PE:

Îndrăznește să fii informat!

More
    spot_img
    AcasăActualitateAgamanii din societățile aflate în subordinea CL Focșani, chemați la raport după ani întregi de (in)activitate!...

    Agamanii din societățile aflate în subordinea CL Focșani, chemați la raport după ani întregi de (in)activitate! Solicitarea, făcută de liberalul Gheoca

    La prima vedere, se pregătesc schimbări de trupe în toate Adunările Generale ale Acționarilor din societățile subordonate Consiliului Local Focșani sau, cel puțin, cineva s-a decis să facă un pic de ordine. După ce săptămâna trecută mandatarul CL Focșani la Administrația Piețelor a fost pus pe liber, aseară, parte din consilierii locali au decis că ar fi cazul ca toți mandatarii din societățile subordonate să trimită rapoarte de activitate, conform obligațiilor asumate prin contractul de mandat. Acest aspect a fost pus în discuție de liberalul Corneliu Gheoca, cel care a prezidat ședința ordinară și, după câteva neînțelegeri și vociferări, s-a decis ca mandatarii să fie înștiințați că, până săptămâna viitoare, trebuie să trimită ceea ce nu au trimis niciodată de la preluarea mandatelor. În discuția dintre consilieri a intervenit și primarul Focșaniului, care a explicat de unde le revenea această obligație.

    Pentru că s-au făcut discuții despre toți reprezentanții Consiliului Local în societățile care aparțin de Consiliul Local, o să le pun în vedere acestora că aveau obligativitatea de a depune niște rapoarte semestriale, privind activitatea lor. Din câte știu, nu am primit așa ceva niciodată… poate ați primit dumneavoastră în particular, domnule Nițu, eu nu am primit nimic și nu m-a convocat nimeni. Eu aș propune ca, până săptămâna viitoare, toți aceștia să depună rapoartele de activitate. Dacă aveți discuții…”, a spus președintele de ședință.
    Pe această temă a intervenit și președintele de grup al PNL, Neculai Tănase, care a subliniat că situația este gravă și că toți mandatarii ar trebui să depună rapoartele restante… până marți.
    Redactez niște hârtii la solicitarea dumneavoastră către reprezentanții Consiliului Local în aceste societăți, dar vă rog să luați în calcul că îmi este imposibil pentru ziua de marți. Ziua de marți este liberă, nu se lucrează luni, nu se lucrează marți”, a atras atenția secretarul municipiului, Eduard Corhană.
    Domnule, nu suntem aici la domnișoare, nu suntem aici la mănăstire”, a intervenit din nou liberalul Tănase, care dorea să explice că mandatarii au tot timpul din lume să trimită rapoartele, care, în teorie, ar trebui să fie deja redactate ca la carte.
    Era vorba de prezentarea acestui raport de către fiecare membru. Marți este 1 decembrie, nu știu dacă se poate primi…”, a explicat Corneliu Gheoca, a cărui idee a fost completată de secretarul Corhană, care a punctat că „marți nu se lucrează în primărie, nu au unde să le depună. Vă rog să îmi spuneți termenul pe care îl inserez în aceste materiale, astfel încât să fie obligație trasată de către Consiliul Local”. În zgomotul de fond, a solicitat și consilierul Ana Maria Dimitriu să ia cuvântul, adresându-se ușor iritată secretarului municipiului: „Domnule secretar, dumneavoastră știți cel mai bine când să le trimiteți, ideea este că aceste rapoarte se consideră că deja sunt făcute. Deci doar trebuie să dea un click distanță și să le trimită pe o adresă de email a primăriei. Punct. După care dumneavoastră o să ni le prezentați în cursul săptămânii viitoare, când le avem pe email. Sau să ni le redirecționeze de la biroul…”…
    Dumneavoastră spuneți „punct”. Nu-i chiar „punct”. Eu trebuie să redactez această hârtie, pe care președintele de ședință trebuie să o semneze, eu o înregistrez și pleacă către societăți. Eu le trimit mâine”, a explicat încă o dată Eduard Corhană unde era de fapt problema.
    În realitate, aproape toți vorbeau despre același lucru, cu diverse nuanțe, mai puțin tabăra PSD, moment în care în discuție a intrat și primarul. „În toate contractele de mandat al mandatarului Consiliului Local al municipiului Focșani în Adunarea Generală a acționarilor la societatea x, y, z, scrie simplu și clar ceea ce a citit și domnul Macovei în ședința trecută. La articolul 7: semestrial, va prezenta Consiliului Local o informare privind activitatea prestată de consiliul de administrație. Domnule viceprimar-fost (către Marius Iorga, care intervenise pe subiect – n.r.), vă aduc la cunoștință că nu au fost depuse. În fața Consiliului Local, aceste rapoarte ale mandatarului, cu privire la activitatea consiliului de administrație. Despre aceste raportări este vorba, despre raportarea pe care trebuie să o facă mandatarul… ce, e greu? Există o prevedere în contractul de mandat, pe care nimeni nu a respectat-o. Niciun mandatar nu a respectat-o. Mandatarul, în exercitarea obligațiilor ce îi revin, are obligația ca, ori de câte ori constată situații de natură să prejudicieze activitatea economico-financiară a societății, să anunțe și să propună Consiliului Local modul de rezolvare al acestora, într-un termen stabilit. Când au fost prezenți aici și luați la întrebări directorii societăților comerciale și au spus că a fost pandemie, că nu au putut să își încaseze… toate aceste situații, în mod normal, trebuiau imediat aduse la cunoștință de mandatarul Consiliului Local și să propună soluții de remediere a problemelor sau de rezolvare a acestora într-un termen stabilit. A venit vreun mandatar să spună? A venit domnul Melinte de la piață să spună, „domnule, pe timp de vară, din cauza Covidului” – dar eu am văzut că au fost ocupate tarabele 100%… el spune că au fost ocupate tarabele 40%. Că de fapt atât se înregistrează. Nu mai contează. Și a venit domnul Melinte în fața Consiliului Local să spună că societatea comercială Administrația Piețelor SA Focșani întâmpină dificultăți din cauza pandemiei și uitați, avem următoarele soluții pentru a nu intra în degringoladă și a nu avea la jumătatea anului 2020 o pierdere de 250.000 de lei? Conform celor declarate de societatea comercială, domnule Iorga, Administrația Piețelor SA Focșani a înregistrat o pierdere de 250.000 lei la sfârșitul lunii iunie 2020. De aceea dumneavoastră, Consiliul Local, împuterniciți o persoană acolo, care să vă reprezinte și totodată să vă informeze în situația în care societatea respectivă există ceva care îi pune în pericol activitatea”, a subliniat Cristi Misăilă.
    De aici, subiectul părea lămurit, președintele de ședință mai că se pregătea să declare discuțiile închise, însă nu a fost să fie. „Până la urmă rămâne data de 2 decembrie, miercuri, pentru a fi redactate și adresele. … Haideți domnule Iorga, dar scurt, că am epuizat și ordinea de zi…”.
    Mă lăsați și pe mine cu una scurtă? Am și eu dreptul să vorbesc. Haideți, că nu am vorbit deloc. În primul rând, eu am crezut că este vorba despre rapoartele societății comerciale, nu despre activitate. M-am lămurit. Dar din păcate nu am avut în atribuții niciuna dintre aceste societăți comerciale, îmi pare rău. Dar îl întreb pe domnul primar, în cei 4 ani, de ce nu ați avut o măsură în niciuna din aceste societăți?”, a intervenit Marius Iorga.
    Ce atribuții aveam eu? Astea erau atribuțiile consiliului local. Să urmărească activitatea agamanilor, a persoanelor desemnate”, a răspuns primarul, moment în care Marius Iorga a spus că din punctul său de vedere mandatarii chiar trebuiau controlați mai des și, în căutarea acelui vinovat care nu a făcut aceste verificări, primarul Misăilă mai că a pus punctul pe „i”: „Vreți să vă spun și de ce? Mă provocați acum, nu? Cine au fost agamanii puși? I-am pus eu?”. Ideea nu a fost dusă până la capăt de primar, ci de consilierul PNL Ionel Costea, care din „dragoste” pentru Marian Oprișan a spus convins că agamanii au puși de „Marian”.
    A existat totuși un final al ședinței, stabilindu-se că mandatarii au obligația ca, până miercuri, să trimită Consiliului Local Focșani câte un raport semestrial pentru toată perioada în care au fost desemnați.
    Ca o paranteză, trebuie spus că mandatarii nu sunt retribuiți pentru prezența lor în Adunarea Generală a Acționarilor și posibil de aici și dezinteresul total al acestora. Până în 2016, în contractele de mandat încheiate se specifica la articolul 10 că mandatarul primește „o indemnizație lunară de 20% din salariul de baza al directorului general”, însă din luna octombrie a acelui an acest drept a fost tăiat.

    Cum Vasile Melinte – mandatarul CL Focșani la Administrația Piețelor, a scăpat de această obligație după ce i-a fost retras mandatul, cei care în teorie se vor apuca de scris și de trimis rapoarte până miercuri sunt Ioan Liviu Oloeriu – Compania de Utilități Publice SA Focșani, Raluca Tatiana Dan – CUP Salubritate SA, Aurelian Cătălin Răducanu – ENET SA, George Claudiu Nica – Societatea Transport Public, și Constantin Guguianu – Parking SA.

    spot_imgspot_img

    ARTICOLE SIMILARE

    Biroul Siguranța Școlară al IPJ Vrancea – misiune specială într-un sat de pe Valea Milcovului

    O activitate specială a polițiștilor de la Biroul Siguranța Școlară din această săptămână a...

    Șofer din Pitești prins drogat la volan pe E85!

    Miercuri, 24 aprilie, ora 21:10, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, pe Drumul...

    Valentin Resmeriță, candidatul PNL la Primăria Focșani, le solicită focșănenilor atenție sporită la vot!

    „Îi invit pe focșăneni să fie pragmatici și cât se poate de critici în...

    Prins beat la volan pe o stradă din Focșani

    Miercuri, 24 aprilie, ora 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Focșani au oprit în...

    ARTICOLE POPULARE

    ULTIMA ORĂ Forțe importante de poliție moblizate la market-ul Lidl de la fosta autogară Focșani! Intrarea a fost interzisă!

    Potrivit informațiilor pe care le deținem la această oră, forțe polițienești importante și echipe...

    ULTIMA ORĂ Polițist de penitenciar găsit mort la o benzinărie din Focșani

    Din informațiile pe care le deținem la această oră, bărbatul - polițist la Penitenciarul...

    PSD Vrancea a rămas fără candidați la Mărășești și Vânători! Valerică Dorel Chitic și Ionel Lupu, interdicție de a mai ocupa funcția de primar...

    Probleme mari pentru Partidul Social Democrat în două localități din Vrancea. Este vorba despre...