Polițiștii au avut serios de lucru în minivacanța de 1 Mai. Oamenii legii au descoperit în trafic numeroși șoferi care erau băuți bine.
Un astfel de individ a fost descoperit zilele trecute pe DJ 205 B Țifești-Panciu. Un bărbat de 26 ani din comuna Străoane a fost oprit de oamenii legii în timp ce conducea un autoturism, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La Nănești, chiar pe 1 Mai, un bărbat de 54 ani din municipiul București, a fost prins în timp ce conducea un autoturism, la un moment dat el derapând în șanțul de pe marginea drumului comunal.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul alcooltest, a rezultat o concentrație de 0,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Tot pe 1 Mai, în jurul orei 03.30, pe str. Republicii din municipiul Focșani, un bărbat de 30 ani din localitate, având o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat, s-a angajat în traversarea neregulamentară a străzii, moment în care a fost acroșat și accidentat ușor de un autoturism condus de un bărbat de 31 ani din comuna Tulnici.
Un caz în care alcoolul a avut un cuvânt de spus a fost raportat și la Golești. Polițiștii au fost sesizați de către un bărbat din comuna Câmpineanca cu privire la faptul că un consătean i-ar fi lovit cu semănătoarea autoturismul staționat în fața porții și i-ar fi distrus o porțiune din gard.
Din primele verificări s-a stabilit faptul că un bărbat de 43 ani din localitate, a condus un tractor, fără a poseda permis de conducere și, pe fondul consumului de băuturi alcoolice (0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat), a acroșat un autoturism staționat regulamentar, lovind totodată și gardul reclamantului.
În toate cazurile, polițiștii au întocmit dosare penale.






