Alegeri la PNL Focșani! Duminică, filiala locală își alege structura de conducere pentru următorii 4 ani

1
421

Duminică, membrii organizației municipla municipale a Partidului Național Liberal își vor alege președintele și structura de conducere pentru următorii 4 ani. Actualul președinte, Nicu Tănase, care ocupă postul de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, își dorește să continueîn fruntea organizației. ”Candidez la funcția de președinte al organizației municipiului Focșani. Este o organizație pe care o cunosc foarte bine, împreună cu colegii de partid am avut rezultate foarte bune. PNL Focșani a crescut foarte mult, este principala organizație locală din PNL Vrancea. Avem o echipă admirabilă de consilieri locali, care se bat pentru cetățenii municipiului Focșani.”, a spus Nicu Tănase. De menționat este faptul că, actualul președinte nu va avea contracandidat pentru această funcție. Tot duminică, va fi aleasă și structura de conducere a filialei focșănene compusă din 2 prim-vicepreședinți, 8 vicepreședinți, 15 membri în Biroul Politic Local și trezorierul. Cel mai probabil, actuala structură politică nu va suferi mari modificări. Până la acest moment se cunoaște că pentru posturile de vicepreședinți vor candida consilierii locali ai PNL, în timp ce pentru funcțiile de prim-vicepreședinte vor candida actualii consilieri local municipali Victor Dumitru și Alina Drumea.

Loading...

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.