Alegerile locale parţiale, pe 11 iunie 2017. Unde sunt chemați vrâncenii la urne!

0
303

Guvernul a decis joi ca în data de 11 iunie 2017 să se organizeze scrutinul local parţial pentru alegerea primarilor în 49 de localităţi în care această funcţie a rămas vacantă ca urmare a demisiilor unor titulari, situaţiilor de incompatibilitate, invalidării mandatelor, decesului sau aplicării unei pedepse privative de libertate.

Alegerile parţiale vor fi organizate în cinci municipii – Moineşti ( judeţul Bacău), Craiova (judeţul Dolj), Târgu Jiu (judeţul Gorj), Lupeni (judeţul Hunedoara) Roman (judeţul Neamţ) nouă oraşe – Râşnov, Lehliu Gară, Amara, Fierbinţi-Târg, Ţăndărei, Ulmeni, Baia Sprie, Buşteni, Băicoi şi în 35 de comune, la nivelul întregii țări.

Odată cu data alegerilor, Executivul a stabilit şi calendarul acţiunilor din cuprinsul perioadei electorale, cheltuielile necesare pregătirii şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor locale şi măsurile tehnice necesare bunei organizări şi desfăşurări a acestora.

În Vrancea, vor avea loc alegeri la Jariștea unde primarul ales Cătălin Toma a candidat după alegerile locale la cele parlamentare și a câștigat un mandat de parlamentar, alegând în final să-i reprezinte pe vrânceni în Senat.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here