UPDATE-ALERTĂ! Bătrână dispărută de acasă, căutată în râul Milcov

0
407

UPDATE2: Previziunile polițiștilor s-au adeverit. Femeia de 78 de ani din satul Lămotești a fost găsită decedată în albia râului Milcov. Polițiștii urmează să stabilească acum dacă bătrâna s-a sinucis ori a fost luată accidental de apă.

UPDATE: Poliţiştii au găsit pe malul râului Milcov un papuc care aparţine femeii căutate. De aceea, autorităţile cred că bătrâna de 78 de ani, a cărei dispariţie a fost anunţată de către familie miercuri seară, s-a înecat.

Nivelul râului este mare, urmare a ploilor abundente din ultimele zile. Pompierii o caută pe bătrână de pe mal, cu cangea, dar şi cu barca pneumatică.

ȘTIREA INIȚIALĂ: Pompierii din cadrul ISU Vrancea au intrat în alertă după ce poliţiştii le-au cerut sprijinul în căutarea unei persoane posibil înecate în râul Milcovul, pe raza satului Lamoteşti.

Echipele de intervenţie au plecat spre locul indicat cu o barcă pneumatică, alături de paramedicii SMURD. Din primele informaţii este vorba despre o bătrână de 78 de ani care lipseşte de acasă de miercuri seară.

Pentru că au găsit ceva indicii pe malul apei, poliţiştii iau în calcul inclusiv varianta înecului în râul Milcovul.

Echipele de salvare urmează să facă cercetări la faţa locului, atât de pe mal, cât şi din apă, cu barca pneumatică din dotare.

Revenim cu detalii!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here