Alina Gorghiu NU candidează pe lista PNL Vrancea. Ce spune despre o nouă candidatură a lui Săpunaru!

0
325

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a fost prezentă sâmbătă în județul Vrancea. Într-o conferință de presă, liderul liberal a declarat ferm că nu are de gând să candideze la parlamentarele din toamnă pe listele PNL Vrancea, așa cum s-a tot zvonit în ultima vreme.

”Am crezut că e o glumă acest zvon că eu voi candida în Vrancea. Am zis clar că nu merg într-o filială bună, încerc să maximizez rezultatul unde PNL-ului i-a fost mai greu. Mi-aș dori însă ca PNL Vrancea să desemneze oameni care sunt un magnet de voturi, mi-aș dori ca lista PNL Vrancea pentru parlamentare să fie cea mai bună posibil. Nu voi candida la Vrancea, e sigur”, spus Alina Gorghiu.

Întrebată de jurnaliști dacă numele lui Nini Săpunaru va fi prezent pe lista care va merge la parlamentarele de peste câteva luni, Alina Gorghiu a precizat că el este un parlamentar cu experiență, însă decizia privind o nouă candidatură a acestuia nu-i aparține.

”Nu stabilesc eu candidații, domnul Săpunaru e un parlamentar, dacă nu mă înșel la al patrulea mandat, e un parlamentar cu experiență al PNL; dar decizia nu-mi aparține mie ci integral filialei, mă aștept să existe o competiție între cei care-și doresc să candideze și decizia să fie luată în forul de conducere astfel încât, în urma votului, să rămână o echipă iar cei mai buni să meargă să candideze”, a mai spus Gorghiu care și-a manifestat încrederea că PNL Vrancea va lua la parlamentare un rezultat mai bun decât la localele din 5 iunie.

CITEȘTE ȘI: Copreședintele PNL, Alina Gorghiu: ”Ionuț Ștefan rămâne în echipa PNL”

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here