Amenzi simbolice date de polițiști în urma unei acțiuni care a implicat participarea a peste 250 de oameni!

0
2889

Poliția vrânceană continuă acțiunile de verificare privind respectarea măsurilor de protecție sanitară în contextul prevenirii și limitării infectării populației cu noul coronavirus. Desfășurate cu precădere în zonele aglomerate din județ, misiunile polițiștilor au vizat piețele, târgurile, terasele, parcurile precum și zonele de agrement. În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, peste 250 de polițiști , jandarmi, polițiști locali, pompieri, reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Vrancea, Direcției Sanitar Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și Protecției Consumatorilor au acționat ieri, 8 iulie, pe raza județului Vrancea.Astfel, au fost executate 3 acțiuni punctuale  și verificate 48 de societăți comerciale. „Au fost legitimate peste 65 de persoane și verificate 33 de mijloace de transport în comun și au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 700 de lei. Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.