Amenzi usturătoare aplicate de polițiștii din Vidra în urma unor controale desfășurate în domeniul silvic

0
2910

Timp de 3 zile, în perioada 8 – 10 iunie, polițiștii din Vidra au desfășurat mai multe acțiuni pentru depistarea infracțiunilor în domeniul silvic. Au fost efectuate controale în trafic dar și la sediul societăților comerciale, vizate fiind exploatarea, transportul, deținerea, depozitarea, prelucrarea și comercializarea masei lemnoase. „În urma celor 62 de controale, din care 60 desfășurate pe drumurile publice și 2 la depozite/instalații de material lemnos, polițiștii au constatat 2 infracțiuni la regimul rutier și au aplicat 9 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 171/2010 actualizată – privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, în cuantum de  12.000 lei și 7 sancțiuni pentru încălcarea normelor la regimul rutier, în cuantum de 2030 lei”, se arată într-un comunicat al IPJ Vrancea. Totodată, în cadrul activităților de control, oamenii legii au confiscat peste 27 metri cubi de material lemnos. În aceeași perioadă au fost efectuate verificări și în comunele Dumitrești, Tâmboești, Gugești și Homocea, rezultatul fiind 9 sancțiuni contravenționale în cuantum de 24.000 de lei și confiscarea a peste 100 de metri cubi de lemn, cantitate estimată la 32.000 de lei.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.