AMENZI usturătoare pentru CUP SA Focșani! Nereguli la stațiile de epurare din Vrancea! Vezi aici pentru ce a fost sancționată compania!

0
388

Se pare că situația nu este prea roză la stațiile de epurare gestionate de Compania de Utilități Publice Focșani. În urma unor controale ale comisarilor Gărzii de Mediu Vrancea, verificări desfășurate pe parcursul lunii iulie, au fost depistate mai multe nereguli la stațiile din 4 orașe și 2 comune: Focșani, Adjud, Odobești, Mărășești, Gugești și Gologanu. Specialiștii Gărzii de Mediu au constatat că la aceste „minunțății ale tehnicii” normele privind tratarea apelor uzate, instalațiile respective având emisii peste cele legale. Cu alte cuvinte, apele epurate deversate în emisari aveau un conținut ridicat de subsanțe dăunătoare pentru mediu. „În urma verificărilor efectuate la stațiile de epurare s-a constatat că au fost încălcate prevederile din autorizațiile obținute pentru desfășurarea activităților de tratare ape uzate. De asemenea, CUP SA Focșani a pus în exploatare instalații ale căror emisii depășesc valorile limită stabilite prin actele de reglementare”, ne-a comunicat Garda de Mediu Vrancea. În concluzie, amenda pe care o are de plătit CUP se ridică la 250.000 de lei (peste 50.000 de euro), fiind sancționate cu câte 50.000 de lei sucursalele de apă-canal din Focșani, Mărășești, Odobești, Gugești și Gologanu. Sucurala din Adjud a scăpat doar cu un avertisment.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.