Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură anunţă că a trimis spre plată aproximativ 212,9 milioane de euro, bani care reprezintă subvenţiile pe înverzire, pentru un număr de peste 532.000 de fermieri.
APIA informează că începând cu 12 mai 2016 a demarat autorizarea la plată a schemei de plată pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu (înverzire) precum şi pentru submăsurile compensatorii din PNDR aferente Măsurii 13.
Numărul total de fermieri pentru care au fost emise deja ordinele de plată este de 532.362 fermieri. Suma totală de plată autorizată după data menţionată este de 944.2 milioane lei, echivalentul a circa 212,9 milioane euro.
Din aceşti bani, doar 2,9 milioane euro provin din bugetul naţional, restul fiind bani europeni.
Numărul total de beneficiari plătiţi începând cu data de 8 aprilie a acestui an şi până în prezent este de 756.210 beneficiari.
În ce priveşte Campania de primire a cererilor unice de plată 2016, au fost depuse un număr de 754.151 cereri, pentru o suprafaţă de puţin peste 6 milioane de hectare.
Perioada de depunere fără penalizări a cererilor de plată va continua până la data de 31 mai 2016.
După această dată se pot depune cereri unice de plată cu o reducere de 1% pentru fiecare zi lucrătoare.
Solicitările depuse după data de 27 iunie 2016 nu mai sunt admise, iar fermierului nu i se acordă niciun fel de plată sau de sprijin.






