AcasăActualitateAproape 2000 de sancțiuni, aplicate comercianților din Vrancea prinși pe picior greșit. Un centru de prelucrare...

Aproape 2000 de sancțiuni, aplicate comercianților din Vrancea prinși pe picior greșit. Un centru de prelucrare a laptelui, închis temporar

În urma verificărilor efectuate în perioada 14-24.04.2016 de către Poliție, DSV și OPC, au fost date o serie de amenzi.  Controalele au avut rolul de a preveni şi combate faptele ilegale ce se comit în domeniul transportului şi comercializării vinului şi a băuturilor alcoolice, al unităţilor de tranşare carne, de procesare şi depozitare a alimentelor de origine animală şi al unităţilor de panificaţie şi patiserie.

Au fost aplicate 1783 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 423.157 lei, din care 89 sancţiuni pentru fapte de natură economico-financiare, în valoare totală de 170.800 lei. Totodată, ofiţerii S.I.C.E. au confiscat suma de 2322 lei, bani proveniţi din acte de comerţ efectuate fără respectarea prevederilor legale în vigoare.

În cadrul acestor acestor acțiuni, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, împreună cu reprezentanții D.S.V.S.A. au efectuat un control la un centru de prelucrare a laptelui, ocazie cu care a fost emisă o ordonanță de suspendare temporară a activității, pentru neasigurarea condițiilor de igienă.

Controalele au continuat și în data de 28 aprilie a.c., când au fost efectuate verificări la punctele de sacrificare a mieilor și la centrele de comercializare a cărnii, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 15.300 lei. Polițiștii vrânceni vor continua acțiunile și în perioada imediat următoare.

spot_imgspot_img
spot_imgspot_img
HAI PROMOHAI PROMO

ARTICOLE SIMILARE

Vești bune din Soveja! A fost semnat contractul de execuție pentru o investiție așteptată de locuitori

Primăria Soveja a semnat contractul de execuție pentru o investiție care vizează extinderea infrastructurii...

Campionii mondiali de la AICitizens, în vizită „de lucru” la elevii Școlii Gimnaziale nr.2 din Mărășești

Odată cu începutul noului an școlar, echipa de robotică AICitizens a dat startul workshopurilor...

ARTICOLE POPULARE

Familie din Mărășești, rămasă fără casă după un incendiu: „Chiar și un singur bolțar rămas de la o lucrare poate ajuta!”

O familie din Mărășești are nevoie de ajutor pentru a-și reconstrui locuința distrusă într-un...

Fiica lui Marian Oprișan s-a căsătorit la Focșani. Mesaj emoționant transmis de fostul lider PSD

Zi importantă în familia fostului lider PSD Vrancea Marian Oprișan. Fiica acestuia, Mădălina, s-a...

Cătălin Văraru este noul șef al Serviciului Permise și Înmatriculări Vrancea

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Vrancea are...