Aproape 300 de societăți comerciale din Vrancea controlate de autorități în ultimele 3 zile

0
116

Pe parcursul ultimelor 3 zile, în perioada 7 – 9 septembrie, autoritățile din Vrancea au continuat acțiunile de control privind respectarea normelor sanitare impuse pe perioada stării de alertă. La verificările organizate sub autoritatea Instituției Prefectului, în zonele și spațiile aglomerate de pe raza județului, au participat  polițiști, jandarmi, polițiști locali, pompieri și reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control. În cadrul celor 42 de acțiuni au fost verificate 320 de locații (magazine, centre comerciale, piscine, pensiuni, terase, mijloace de transport în comun și zone turistice) și 280 de societăți comerciale. De asemenea, peste 850 de persoane au fost legitimate. În urma controalelor au fost constatate o serie de nereguli, autoritățile aplicând 40 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.600 de lei. 11 cetățeni au fost amendați pentru că nu au purtat mască, așa cum prevede legea, în spațiile aglomerate. „Acțiunile în sistem integrat pentru protejarea sănătății cetățenilor vor continua și în perioada următoare”, a transmis IPJ Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.