Aproape 4 milioane de lei pentru reabilitarea Creșei 7, prin Programul Operațional Regional implementat de Ministerul Dezvoltării

0
90

Vin zile bune pentru Creșa 7 din Focșani, care va intra în reabilitare cu bani de la Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, prin Programul Operațional Regional. Ministrul Ion Ștefan a semnat contractul privind reabilitarea, modernizarea, extinderea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Creșei nr. 7 din municipiul Focșani, valoarea lucrărilor ridicându-se la 3.924.750,21 lei. Creșa 7 este una dintre cele două astfel de unități de stat din municipiu, iar de când a fost dată în folosință și până acum nu a fost reabilitată niciodată.
Pe lângă contractul privind modernizarea creșei din Focșani, ministrul Ion Ștefan a mai semnat astăzi contracte pe POR de 130 milioane lei, după cum anunță MLPDA printr-un comunicat de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.