Aproape 50.000 de lei vor fi alocați de Primăria Odobești pentru acoperirea burselor lunare ale elevilor din învățământul preuniversitar

0
189

Consilierii locali din Odobești vor aproba în ședința ordinară din această lună numărul de burse pentru elevii din învățământul preuniversitar de stat, burse finanțate din bugetul local al localității în valoare totală de 47.850 de lei. Astfel, sunt vizate cele două instituții de învățământ liceal din oraș, respectiv Liceul Teoretic „Duiliu Zamfirescu” și Liceul de Agricultură și Industrie Alimentară. Dacă vorbim de primul liceu, bursele lunare aferente semestrului II al anului școlar în curs sunt în cuantum de 43.600 de lei după cum urmează: 1 – 132 burse lunare de merit (a câte 200 de lei fiecare) pentru copiii cu medii cuprinse între 9,50 și 10 (26.400 de lei); 2 – 12 burse lunare de studiu (150 de lei fiecare) pentru cei care provin din familii cu venituri modeste (1.800 de lei); 3 – 18 burse de ajutor social (200 de lei fiecare) pentru orfani sau unic întreținător (3.600 de lei); 4 – 4 burse de ajutor social (200 de lei fiecare) pe bază de certificat medical (800 de lei); 5 – 11 burse de ajutor social (200 de lei fiecare) pentru elevii din familiile cu un venit mediu net pe ultimele 12 luni pe membru de familie mai mic de 50% din salariul minim net pe economie (2.200 de lei) și 6 – 44 de burse de ajutor social (a câte 200 de lei) pentru elevii care fac naveta din mediul rural (8.800 de lei). În ceea ce privește bursele pentru Liceul de Agricultură, acestea însumează 4.250 de lei după cum urmează: 1 – 2 burse de merit (200 de lei fiecare) în valoare de 400 de lei; 2 – 11 burse de studiu (150 lei fiecare) în cuantum de 1.650 de lei; 3 – 4 burse ajutor social (200 de lei fiecare) în valoare de 800 de lei și 4 – 7 burse lunare de ajutor social pentru navetiști (200 de lei fiecare) însumând 4.250 de lei.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.