Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

0
61

Un fost cadru didactic, director la Școala din Soveja, spune pe Facebook povestea aproape uitată a încondeierii ouălor de Paște, din perspectiva unui artist popular din zonă. De la oul obișnuit, alb sau rozaliu, și până la adevărate opere de artă care vor fi ciocnite de Paște, este trudă, dar și satisfacție.

Săptămâna Patimilor, în Joia Mare, gândul sovejencei Vioricăi (Bulea) Caleț – unul dintre puținii artiști populari ai Sovejei ce mai practică încondeierea ouălor, se dăruie neliniştii şi trudei sufleteşti, muncind pe ou, pe această minune Dumnezeiască din care VIAȚĂ izvoară, forme şi culori, dimensiuni şi muzici astrale, ce preaslăvesc Învierea. Oul este, în aceste zile pentru artista Caleț Viorica, partitura de geniu a sufletului său. Acolo, în cotruna tradițională sovejană, la cuptorul străbun cu plită țărănească, se izvodesc mesaje- simboluri de linii, de curbe, de puncte, de culori de o complexitate artistică deosebită. La capătul acestei trude, sute de ouă „încondeiate”, „chicate”, „chinovărite”, „muncite”, monocolore, cu forme, culori și gânduri ale artistei, ornamentate cu motive vegetale (floarea Paştelui, ghinda, brânduşa, laleaua, lăcrămioare, frunza de vie, frunza de stejar, măceşul, căpşuna, trifoiul), cu motive zoomorfe, (creasta cocoşului, racul, cărădaşca, urechea iepurelui, aripa curcanului, albina), cu motive din gospodăria ţărănească (fierul plugului( custura), plosca, dulapul( scrâciobul), furca de tors, fusul, vârtelniţa), cu ornamente din universul cosmic (steaua, luceafărul, soarele), cu ornamente din universul religios (mâna Maicii Domnului, crucea, calea rătăciţilor) etc. intră în zeci de case ale sovejenilor, vestind ÎNVIEREA.

oua paste soveja 2 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

oua paste soveja 12 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

oua paste soveja 11 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

oua paste soveja 1 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

oua paste soveja 6 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

oua paste soveja 4 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

oua paste soveja 3 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

oua paste soveja 5 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

Și fiecare va porni în sfânta noapte spre biserică cu pioșenie, cu gând curățat prin spovedanie, în miez de noapte, sâmbăta spre duminică, primenit sufleteşte, vestimentar, cu bucurie aprinzând lumânările, dar… OPRINDU-SE ANUL ACESTA ÎN TÂRNAȚ, ÎN OGRADĂ, LA POARTĂ. Doar gândul și rugăciunea pășesc spre bisericile SOVEJEI, acolo unde PREOTUL, în singurătatea afântă a acestui an, ține slujba de ÎNVIERE, rostind cu glas tremurat, emoționat: „ – VENIȚI DE LUAȚI LUMINĂ!”

Și lumina va trece miraculos peste sat oprindu-se în mucul de lumânare ținut în mâna tremurândă a enoriașilor opriți… Și de acolo, din sfântul altar va saluta enoriașii opriți în poarta ogrăzii: „- HRISTOS A ÎNVIAT!”

Și îi vom răspunde cu același glas tremurat „- ADEVĂRAT A ÎNVIAT!”

Și, cu certitudine, răspunsul va ajunge până acolo în sfintele biserici din Dragosloveni, din Rucăreni și până hăt departe în odăile copiilor, nepoților, fraților, surorilor, părinților… aflați departe de casa și satul natal. Așa, departe de altarul sfintei biserici, vom umple case şi uliţi, străzi şi cartiere, întreg universul, cu muzica Învierii, prezenți totuși cu sufletele. – HRISTOS A ÎNVIAT! – ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Și în sfânta zi a ÎNVIERII vom ciocni ouăle în doi, în trei, prin telefon, prin Facebook, prin WhatsApp în odaie și mai departe cu cei dragi cântând IMNUL ÎNVIERII. Și un gând frumos, de mulțumire, de respect vom trimite și Viorică Caleț pentru mesajul multiplu, frumos pe care l-a pus pe oul de PAȘTI, sporindu-ne bucuria.

oua paste soveja 10 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

oua paste soveja 8 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

oua paste soveja 9 - Arta încondeierii ouălor de Paște, dezvăluită de un profesor, prin ochii unui artist popular din Soveja

LA MULȚI ANI, IUBIȚI CREȘTINI!

P.S. În postări, câteva modele de desene pe ouă încondeiate, din colecția personală de peste 42 de modele vechi din Soveja. (Creasta cocoșului, Gura lupului, Urechea iepurelui)”, se arată în postarea semnată Florica Macarie. Sursa: Facebook Macarie Constantin

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.