Asaltul comuniștilor asupra Bisericii Ortodoxe Române

0
156

Despre acest lucru s-a scris binișor și e puțin probabil că ceva nou s-ar mai  putea dezvălui. Dar încercarea moartea n-are așa că poate fi interesant modul în care, cu pași treptați dar siguri, vestitele autorități comuniste îndrumate de către luminosul P.M.R, viitorul P.C.R, au decis confiscarea bunurilor bisericești dar într- un mod mult mai perfid decât a făcut-o Alexandru Ioan Cuza cu ocazia secularizării averilor mănăstirești din anul 1863. Atunci s-au plătit, de bine de rău, niște despăgubiri în contul averilor confiscate de la lăcașurile de cult, în  special cele închinate la muntele Athos. Dar regimul comunist și-a calculat mișcările altfel. Prima dată și-a strecurat intențiile fățarnice în chiar sânul Sfintei Patriarhii care, la data de 18 martie 1949, a transmis către toate episcopiile, apoi către protoierii și mai departe către parohii, Ordinul nr. 334 care a fost luat în discuție de toată lumea și, de la caz la caz, s-a hotărât cam la fel dar cu nuanțele de rigoare. Iată ce s-a decis, de exemplu, într-o parohie din comuna Movilița: „Noi, membrii consiliului parohial și epitropii,  după terminarea sfintei slujbe în pridvorul Bisericii, sub președenția preotului paroh, conform convocării ce ni s-a făcut, voind ca biserica parohiei noastre să fie încadrată în ritmul vremurilor celor noi și să nu se mai situeze în poziția de mare proprietară, înțelegem să cedăm statului român terenul bisericii în întregime pentru ca să se poată folosi de toată obștea și să-și îndeplinească rolul social în economia țării. Pentru toate acestea hotărâm că pământul bisericii parohiei noastre să îl cedăm și să-l oferim statului roman”.

Mai departe, în judet, la Parohia Boțârlau se atribuia întreaga cotă de pământ  statului deoarece preotul paroh nu are vite și nici brațe de muncă pentru lucrarea acestui pământ, nici cântăreții nu au posibilități de muncă și nici biserica nu-l poate administra în folosul ei. La Urechesti, membrii consiliului parohial înțeleg să ofere statului terenul agricol cu condiția, dacă se poate, ca pentru acest an (1949) să se respecte cultura de grâu ca să fie ridicată de cetățenii ce l-au lucrat în arendă. Altă parohie  primește cu smerită satisfacție ordinul Sf. Patriarhii și declară că este silită să renunțe, cu începere de azi, la lucrarea și folosința majorității terenului arabil, din cauza lipsei totale de bani precum și de inventar viu si mort. Parohia Câmpineanca decide, conformându-se ordinului de mai sus, că nu mai oprește nimic pentru această parohie, ci îl oferă în întregime Ministerului Agriculturii. Și așa mai departe, fiecare parohie a predat  aproape în întregime terenurile, susținând și semnând că fac acest lucru de bună voie și pentru bunul mers al economiei. Economie care nu se mulțumeste doar cu atât și, 10 ani mai târziu, taie în carne vie prin Decretul 410 al Marii Adunări Naționale (28 octombrie 1959) care lichidează astfel aproape toate mănăstirile, cu tot cu bunurile lor mișcătoare și nemișcătoare, alungând  toți viețuitorii în cele patru zări dar cu un sfat la pachet: adică să se apuce de muncă și să fie de folos astfel țării. În cazul unei mănăstiri de la noi din județ, acest moment a fost prins în actele de arhivă  astfel: „Noi, soborul mănăstirii Cotești, convocat în ședință constatăm următoarele: Mănăstirea noastră urmează a se desființa conform decretului nr. 410/1959, iar noi trebuie sa părăsim chiliile în care am stat. Toate viețuitoarele urmează să fie evacuate la M-rea Rătești (raionul Buzau”. Pentru procurarea banilor necesari călătoriei, mănăstirea decidea să și vândă toate animalele la gospodăria colectivă. Toate obiectele casnice au fost  împărțite între călugarițe. În procesele verbale respective mai sunt surprinse și alte  detalii care interesează mai puțin dar, înainte de părăsirea incintei mănăstirii, nu este exclus ca ultimele mirese ale lui Hristos să mai fi efectuat una, două slujbe prin care s-au rugat ca regimul care le-a încurcat destinul să nu aibă un viitor prea îndelungat, fapt ce s-a adeverit 30 de ani mai târziu, când epoca omului cel nou, comunist, s-a prăbușit în ura tuturor românilor iar viața tuturor a început, teoretic, să curgă din nou pe făgașul normal. (Florin Dîrdală – Arhivele Naționale Vrancea)

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.