Absolvenții clasei a VIII-a, care au susținut probele de la Evaluarea Națională vor afla marți, până la ora 14:00, primele rezultate. Imediat după aceea, elevii nemulţumiţi de notele obţinute pot depune contestaţii atât fizic, cât şi online, tot marți, în intervalul 16:00-19:00 şi miercuri, 30 iunie, între orele 8:00 şi 12:00. Candidaţii care depun/transmit contestaţiile prin mijloace electronice completează, semnează şi depun/transmit tot prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, documentele sunt semnate şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora. Nota obţinută după contestaţie este nota definitivă, indiferent de punctajul obţinut, în plus sau în minus, faţă de nota acordată la evaluarea iniţială a lucrării. Această notă nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă. Comunicarea rezultatelor se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât şi pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecţia datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele şi prenumele candidaţilor şi care au fost distribuite candidaţilor, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susţinută. Media generală obţinută la Evaluarea Naţională are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2021 vor fi afișate sâmbătă, 4 iulie.






