ATENȚIE! Amenzi de până la 10.000 de lei pentru cei care nu transmit factura electronică în sistemul e-Factura!
Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vrancea reaminteşte contribuabililor că, începând cu data de 1 iulie 2024, termenul limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național Ro e-Factura este de 5 zile calendaristice de la data emiterii facturii dar nu mai târziu de 5 zile calendaristice de la data limită pentru emiterea facturii prevăzută la art.319 alin. (16) din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.
Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național Ro e-factura constituie contravenție şi se sancționează, în conformitate cu prevederile art. LIX alin. (7) din Legea 296/2023, art. 13^1 si art. 13^2 din OUG nr. 120/2021, modificată şi completată de OUG 115/2023, cu amendă:
- de la 5.000 lei la 10.000 lei pentru contribuabilii mari;
- de la 2.500 lei la 5.000 lei pentru contribuabilii mijlocii;
- de la 1.000 lei la 2.500 lei pentru celelalte persoane juridice precum si pentru persoanele fizice.
Totodată, netransmiterea de către emitent a facturii în sistemul național Ro e-Factura precum şi primirea şi înregistrarea de către destinatari-persoane impozabile stabilite în Romania conform art. 266 alin. (2) din Codul Fiscal, a unei facturi emise de operatori economici stabiliți în Romania, în relația B2B fără a fi respectate prevederile art. 10 alin. (1) din OUG 120/2021 se va sancţiona contravențional cu amendă egală cu 15% din valoarea totală a facturii. (comunicat Compartiment de comunicare AJFP Vrancea)