Atenție șoferi! Restricții de circulație în Focșani, în zona giratoriului de la Pasajul Vâlcele!

0
1366

Din cauza lucrărilor de reabilitare a sistematizării intersecției din strada Vâlcele cu strada Prof. Gh. Longinescu din Focșani, adică amenajarea unui sens giratoriu în zonă, în perioada următoare vor fi aplicate mai multe restricții de circulație. Potrivit informațiilor primite de la IPJ Vrancea, „Din direcția Câmpineanca, de pe strada Vâlcele, traficul rutier va fi permis pe o singură bandă pe direcția înainte către strada Anghel Saligny, precum și pentru viraj dreapta către parcarea supermarketului Penny. Pentru cetățenii care doresc să efectueze virajul la stânga pe strada Profesor Gheorghe Longinescu aceștia vor trebui să întoarcă în sensul giratoriu provizoriu de la intersecția cu strada Cotești, după care să își continue deplasarea pe strada Vâlcele-Profesor Gheorghe Longinescu.Traficul rutier va fi dirijat prin instalarea de semafoare rutiere temporare. Din direcția străzii Anghel Saligny, traficul rutier va fi permis, pe o singură bandă pe direcția înainte, către strada Vâlcele-Câmpineanca, pe direcția la stânga pentru acces către supermarketul Penny, precum și pe o bandă pentru viraj dreapta pe strada Profesor Gheorghe Longinescu. Traficul rutier va fi dirijat prin instalarea de semafoare temporare. Din direcția profesor Gheorghe Longinescu traficul rutier va fi permis pe direcția înainte către accesul în parcarea supermarketului Penny, stânga către strada Anghel Saligny și dreapta către străzile Vâlcele, Antrepozite. Traficul rutier va fi dirijat prin instalarea de semafoare rutiere temporare. Din parcarea supermarketului Penny, traficul rutier va fi permis către strada Anghel Saligny prin viraj dreapta (cetățenii care vor dori să se deplaseze pe strada profesor Gheorghe Longinescu vor trebui să întoarcă în sensul giratoriu provizoriu de la intersecția cu strada Cotești), precum și pe direcția Vâlcele- Câmpineanca, prin viraj stânga. Pentru fluidizarea circulației, pe perioada desfășurării lucrărilor traficul rutier va fi dirijat prin instalarea de semafoare temporare cu timp de trafic mai mari pentru relația Vâlcele-Anghel Saligny și cu timp mai reduși pentru relația profesor Gheorghe Longinescu -Vâlcele-Anghel Saligny. Traficul pietonal va fi permis prin utilizarea a două treceri de pietoni provizorii care vor fi realizate pe străzile Profesor Gheorghe Longinescu și Vâlcele. Traficul pietonal pe celelalte treceri de pietoni din zona lucrărilor va fi interzis. Din zona Câmpineanca se pot utiliza următoarele trasee ocolitoare: 1.Strada Antrepozite- DJ 205 S- intersecție DN 2 M-DN 2 D -strada Mărășești. 2.Strada Vlad Țepeș (DJ 205 S) – intersecție DN 2 M- DN 2 D -strada Mărășești. 3.DN 2 M – DN 2 D-strada Mărășești.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.