Au încins un grătar în balcon și l-au scăpat de la etaj! Cum s-a terminat petrecerea de apartament

0
2903

Au avut parte de aventura lor! O aventură care se putea termina foarte rău. Duminică după -amiază, 4 tineri petrecăreți au considerat că este în regulă dacă dau drumul la o petrecere. Aflați la etajul al optulea al unui bloc de pe B-dul Unirii, băieții au încins o mega petrecere, cu băutură, muzică și multă voie bună. Și pentru ca totul să fie perfect, băieții s-au gândit „să bage” și ceva la „ramazan”. Nu au stat prea mult pe gânduri și au încins un grătar fix în balconul apartamentului. Petrecerea a fost observată de un echipaj de jandarmi aflat în patrulare. Cu puțin timp ca aceștia să intervină, petrecăreții au scăpat grill-ul de la balcon. Obiectul metalic a făcut țăndări luneta unui autoturism parcat în zonă. Din fericire, în momentul în care acesta a căzut de la înălțime, în zonă nu se afla nimeni. Jandarmii l-au amendat pe unul dintre petrecăreți cu 200 de lei și au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală. „Seara trecută, în jurul orelor 19.00, un echipaj de jandarmerie, aflat într-o misiune de ordine publică, a observat în balconul unui bloc de pe bulevardul Unirii din Municipiul Focşani, un grup de patru persoane ce ascultau muzică la intensitate mare. În momentul în care echipajul de jandarmi se pregătea să intervină, unul dintre tineri a scăpat un grill metalic de la balcon, obiect ce în cădere a spart luneta unui autoturism aflat în parcare. La fața locului și-a făcut apariția unul dintre tinerii petrecăreți, care a recunoscut că este grill-ul său și l-a scăpat din greșeală de la balconul apartamentului. Jandarmii l-au sancționat pe bărbat cu amendă în cuantum de 200 lei pentru tulburarea liniștii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat și i-au întocmit actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârşirii infracțiunii de distrugere, bărbatul și documentele procedurale fiind predate Poliţiei Municipiului Focşani, pentru continuarea cercetărilor”, ne-au transmis reprezentanții Jandarmeriei Vrancea.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.