Zgomotul produs de traficul intens de pe autostrada A7, arteră inaugurată cu surle și trâmbițe în luna decembrie a anului trecut, s-a transformat într-o sursă majoră de disconfort pentru unii dintre locuitorii satului Petrești, comuna Vânători a preafrumosului nostru județ, Vrancea.
George Popescu, unul dintre cetățenii care locuiesc în apropierea Autostrăzii Moldovei. Atât el cât și vecinii săi, aproximativ 100 de familii, sunt deranjați constant de zgomotul traficului intens, consecință a faptului că panourile fonice au fost montate parțial și nu oferă protecția necesară.
„Locuiesc în satul Petrești, pe strada Frăguței și din luna decembrie, de când s-a dat drumul autostrăzii, atât eu cât și vecinii aflați în zona pe unde trece autostrada, suntem deranjați de zgomotul produs. Panourile fonice sunt montate intermitent și sunt slab calitative, astfel încât nu oferă protecție.
Unii dintre noi lucrează în ture, atât ziua cât și noaptea, și nu ne putem odihni din cauza zgomotelor. Acum este frig și avem geamurile închise dar ce facem la vară?” a spus George Popescu.
Oamenii spun că o zonă deosebit de afectată, lipsită total de panouri fonice, este porțiunea de aproximativ 100 de metri situată pe partea dreaptă, în apropierea trecerii pe sub A7, pe strada Cuza Vodă, care duce către Crâng.
Răspunsuri neconvingătoare din partea CNAIR
Locuitorii au încercat să găsească soluții, adresându-se atât constructorului UMB cât și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Răspunsul primit a fost că proiectul autostrăzii a fost realizat în urmă cu 20 de ani și nu a fost actualizat pentru a lua în considerare noile locuințe construite între timp.
„Am fot la CNAIR și m-au trimis la Umbrărescu. Acolo mi-au spus că au lucrat pe baza proiectului pus la dispoziție. Adică au respectat exact ce era acolo. M-am întors din nou la CNAIR. Aceștia mi-au spus că vor fi luate măsuri dar… la finalizarea întregului proiect”, ne-a mai spus George Popescu.
Practic, așa cum din păcate se obișnuiește la noi, cetățeanului român i s-a dat cu „flit”. Răspunsul CNAIR este năucitor! Adică, vine omul cu jalba-n proțap și tu, ditamai compania națională, în loc să sari din bocanci promițând că te apuci imediat să investighezi cazul (că doar suntem europeni și am trecut în anul 2025 de la nașterea lui Cristos), îi spui omului în scârbă și cu jumătate de gură ceva de genul că… vedem noi, după ce se termină toată autostrada de construit.
„Lucrările la traseul de autostradă către Bacău sunt în curs de execuție, urmând ca pe măsură ce vor fi finalizate, vor fi luate toate măsurile necesare ce se impun din punct de vedere al siguranței circulației din punct de vedere al confortului optic al participanților la trafic și adoptarea de masuri fonice pentru vecinătăți”, se arată în răspunsul oficial și agramat al CNAIR, acolo unde limba română s-a făcut cu femeia de serviciu de la CAP.
Evident că această explicație nerușinată îi nemulțumește pe localnicii din Petrești, care consideră că autoritățile direct implicate ar trebui să își asume responsabilitatea (așa cum ar fi normal) și să găsească soluții pentru a diminua impactul autostrăzii asupra comunității.
Povestea merge mai departe
În aceste condiții, oamenii s-au îndreptat către autoritățile de control din județul Vrancea, respectiv către Garda de Mediu Vrancea. Comisarii instituției au abordat problema cu maximă seriozitate și au demarat imediat investigațiile pentru a vedea în ce măsură sunt respectate normele de mediu în vigoare. De asemenea, poluarea fonică va fi testată cu aparatură modernă de reprezentanții Direcției de Sănătate Publică.
„Sesizarea se află în lucru. Sunt două componente: una legată de respectarea acordului de mediu, eliberat de Agenția Națională de Protecție a Mediului, și a doua este legată de poluarea fonică care este stabilită de normele de igienă și sănătate. Concret, de partea legată de acordul de mediu ne vom ocupa noi.
Vom vedea dacă sunt prevăzute acele panouri fono-izolante și pe ce distanță. De cea de a doua problemă, legată de poluarea fonică, se va ocupa Direcția deSănătate Publică, spre care am redirecționat deja sesizarea”, ne-a declarat comisarul șefal Gărzii de Mediu Vrancea, Aurel Cristian.
George Popescu și vecinii săi speră ca situația să fie remediată și au solicitat ajutorul presei pentru a atrage atenția asupra problemei. În acest moment, oamenii strâng semnături pentru a arăta că problema lor este serioasă dar și că nu sunt dispuși să cedeze așa ușor.
Iată că, în timp ce la nivel macro autostrada A7 reprezintă un pas important pentru infrastructura României, apar și situații care subliniază importanța adaptării proiectelor de mare anvergură la realitatea locală. Locuitorii din Petrești nu cer decât o actualizare a măsurilor de protecție fonică și implementarea unor soluții eficiente care să reducă disconfortul creat de traficul intens. Nimic mai simplu pentru cineva care recunoaște „scăpările” din proiect și este dispus să remedieze acest lucru.