Bani de la bugetul local pentru clopotele de la Catedrală | Alte 3 biserici vor primi bani de la Primăria Focșani

0
337

Primăria Focșani dorește să cheltuie tot bugetul alocat pentru capitolul dedicat cultelor. În ședința ordinară de joi, 31 martie 2022, aleșii locali municipali vor avea la mapă nu mai puțin de 4 proiecte de hotărâre prin care Primăria Focșani va acorda sprijin financiar pentru continuarea lucrărilor la Catedrala din Focșani, dar și la alte trei biserici. După ce în data de 10 martie 2022, aleșii locali au votat în unanimitate bugetul municipiului Focșani pentru anul 2022, reprezentanții lăcașurilor de cult din municipiu s-au îngrămădit să depună cereri la Primărie pentru acordarea de fonduri sub formă de sprijin financiar. Inițial, în proiectul de buget pe 2022 erau prevăzuți 2 milioane de lei, însă în urma unui amendament formulat de consilierii PNL-USR și votat în unanimitate de aleșii locali municipali, capitolul dedicat cultelor a rămas cu 500.000 de lei. Întreaga sumă a fost împărțită „frățește” între Catedrala din Focșani și alte trei unități de cult din municipiu. Astfel, Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” – noua Catedrala Focșani urmează să primească 400.000 lei pentru continuarea lucrărilor de pictură, amenajare curte interioară și echipare clopotniță cu clopote, Protoieria Focșani II va primi 75.000 de lei pentru achiziționare și montaj mobilier bisericesc la Capela „Sf. Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”, o alocare bugetară de 15.000 de lei la Parohia „Sfinții Împărați Focșani” pentru lucrări curente de întreținere și 10.000 de lei pentru lucrări la Parohia „Domnească Sfinții Trei Ierarhi” Focșani.

De altfel, în ziua în care s-a votat bugetul orașului, primarul Cristi Misăilă, a avut o „remarcă mai puțin bucuroasă” spunând că banii alocați în buget nu sunt suficienți pentru finalizarea lucrărilor la Catedrala din Focșani. „Avem un obiectiv început de peste 20 de ani în municipiul Focșani și care mai are foarte puțin până va fi finalizat. Este vorba despre Catedrala din Focșani unde ne-am fi dorit să alocăm o sumă mult mai mare, dat fiind faptul că au fost și alte priorități a trebuit să renunțăm”, spunea primarul Misăilă la finalul ședinței din 10 martie 2022. De menționat este faptul că, în ultimii 5 ani de zile, atât Primăria Focșani cât și Consiliul Județean Vrancea au alocat peste 13 milioane de lei de la buget sub formă de sprijin financiar pentru Catedrala din Focșani. Din 2017 și până în 2021, Primăria a scos din visterie peste 7,2 milioane de lei, în timp ce, în aceeași perioadă, Consiliul Județean a alocat peste 5,1 milioane de lei. Asta în timp ce Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC), aflat în subordinea Guvernului României a alocat puțin peste 1,6 milioane de lei.

 

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.