Bloc de 4 etaje și un centru educațional, în cartierul Sud din Focșani

0
2967

În cartierul Sud al municipiului, în zona fostului Pratiker, s-ar putea ridica un centru educațional și un bloc de 4 etaje, intenția de elaborare a Planului Urbanistic Zonal fiind publicată pe pagina Primăriei Focșani. Observațiile asupra PUZ-ul pentru construirea de blocuri de locuințe colective D+P+4E și Centru educațional P+2E pot fi transmise până la finele acestei luni, cu mențiunea că nu este pentru prima dată când un astfel de proiect este supus atenției. În vara lui 2018, la primărie era depus un proiect similar, însă PUZ-ul viza construirea de locuințe colective de P+3, locuințe individuale de P+2, în timp ce regimul de înălțime pentru centrul educațional era același, 2 etaje. La acea vreme, și inițiatorii PUZ-ului erau în parte alții, însă câteva persoane fizice, împreună cu Asociația „Ștefan cel Mare și Sfânt –suflete pentru suflete” rămân și de această dată printre potențialii investitori. Asociația are o bucată din terenul în discuție încă din anul 2017, după ce l-a primit în  folosință gratuită prin votul consilierilor locali focșăneni. Însă cel puțin centrul ar cam trebui să fie terminat în 2022, dat fiind că aleșii locali focșăneni au fost de acord cu încredințarea terenului cu un amendament. La propunerea consilierilor liberali din acel legislativ, dacă în termen de 5 ani de la predarea terenului construcția cu destinația de „Centru educațional pentru copii, din Cartierul Sud – Focșani”, nu este finalizată, hotărârea își încetează aplicabilitatea, iar Asociația „Ștefan cel Mare și Sfânt – suflete pentru suflete” trebuie să restituie terenul liber de orice sarcini. Intenția care a convins consilierii a fost aceea de a construi acel centru pentru câțiva zeci de copii, dar și pentru ajutorarea persoanelor defavorizate. Potrivit unei solicitări înregistrate la Agenția pentru Protecția Mediului Vrancea în vara anului 2018, la acea dată se dorea realizarea de patru imobile pentru locuințe colective cu regim de înălțime P+3E, plus două imobile pentru locuințe individuale cu regim de înălțime P+2E și centrul educațional cu regim de înălțime P+2E, pentru care existau chiar și un certificat de urbanism și un aviz de oportunitate eliberate de primărie: „Beneficiarii au în proprietate conform actelor anexate în copie la prezenta documentație terenuri ce însumează suprafața de 3.338 mp, după cum urmează: Roșca Daniel- Adrian – S. teren = 320 mp, S. teren = 363 mp; Mălinoiu Dumitru – S. teren = 703 mp; Asociația „Ștefan cel Mare și Sfânt – Suflete pentru suflete” – S. teren = 182 mp; Kalany Viorica-Oana – S. teren = 483 mp; Zaharia Liliana – S. teren = 594 mp; Catană Marian – S. teren = 693 mp”. Tot din documentația depusă acum peste 2 ani la APM Vrancea rezulta că suprafața pe care se doreau construite locuințele și centrul se învecina la Nord cu Strada Aleea Parc și un bloc de 3 etaje, la Est cu Aleea Parc și Praktiker, la Sud  – Aleea Parc și un bloc de 4, iar la Vest – drum”.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.