Bombe pe roți! Zeci de mașini verificate în Vrancea în 2016 prezentau PERICOL IMINENT de accident

0
393

În urma controalelor derulate în trafic pe parcursul anului trecut, inspectorii RAR au descoperit că 1,29% dintre mașinile verificate prezentau pericol iminent de accident. În cifre, este vorba despre 21 de mașini care pot intra în categoria bombe pe 4 roți din totalul de 1623 de vehicule verificate. Vrancea se plasează sub media pe țară în ceea ce privește numărul mașinilor cu defecțiuni grave descoperite în trafic. Media națională se situează în jurul valorii de 5% vehicule cu probleme din totalul celor verificate.

Potrivit unei statistici întocmite de RAR, cele mai des întâlnite defecțiuni majore sunt la sistemul de frânare și la cel de direcție. Cu toate acestea, aproape jumătate din numărul vehiculelor verificate aveau probleme tehnice.

“Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, 47,69% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte, iar 34,44% au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere (inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate)”, se arată într-un comunicat al Registrului Auto Român.

Pe de altă parte, numărul mașinilor cu emisii poluante peste nivelul maxim admis a fost relativ mic, de 1,32% din total. În urma controalelor mixte desfășurate în județul Vrancea de către Registrul Auto Român și Poliția Rutieră în anul 2016 au fost aplicate 825 sancțiuni și au fost reținute 10 permise de conducere și 707 de certificate de înmatriculare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.