Un bărbat din Brăila a fost arestat, după ce procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila l-au prins în fragrant în municipiul de la Dunăre în timp ce vindea 1 kilogram de cristal (3-CMC, drog de mare risc).
Oamenii legii au pus ulterior în aplicare 6 mandate de percheziție domiciliară, ocazie cu care au fost descoperite și ridicate aproximativ 2,5 kilograme de droguri din aceeași gamă, precum și alte mijloace de probă.
”În cursul zilei de ieri, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 de zile. Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiști din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila”, potrivit anchetatorilor.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.