Campanie umanitară pentru o familie din Tănăsoaia care a rămas pe drumuri! Un incendiu le-a distrus în totalitate casa!

0
133

În urma unui foc devastator care le-a distrus casa și toate bunurile dinăuntru, o familie din satul Călimăneasa, comuna Tănăsoaia, a rămas pe drumuri. Cei 8 membri ai familiei, doi părinți și 6 copii ( 5 băieți și o fată cu vârste între 3 și 16 ani) locuiesc acum în niște adăposturi improvizate. Situația familie nu este deloc bună având în vedere faptul că sezonul rece și-a intrat în drepturi. Din acest motiv, Crucea Roșie Vrancea a lansat o campanie umanitară pentru ajutorarea familiei, campanie care își propune să colecteze bunuri  și bani astfel încât toți cei 8 membri ai familiei să poată locui într-o casă cât de cât decentă la sosirea iernii. „Puteți să veniți în sprijinul lor, prin Crucea Roșie Vrancea, la sediul din Focșani, str. D. Cantemir, nr. 5, tel 0237 206961, cu: materiale de construcții (fier, BCA, ciment) și scule /unelte, pentru reconstrucția locuinței – tatăl are experiența in domeniul construcțiilor, ca zilier; bunuri de folosință îndelungată, în bună stare de funcționare; haine si încălțăminte, de preferat noi, pentru sezonul rece; alimente de baza, neperisabile; fonduri / donații în bani. Pentru mai multe detalii, persoana de contact este dna director Rodica DAVIDEAN”, se arată într-un mesaj al Filialei de Cruce Roșie Vrancea.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.