Candidatul PSD la Primăria Homocea și problemele sale penale

0
900

Dat afară din Partidul Național Liberal după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare, Neculai Ionescu este prezentat acum cu mândrie de PSD drept candidatul la Primăria Homocea. Se potrivește Neculai Ionescu în peisajul candidaților PSD condamnați, însă nu este o alegere bună pentru Primăria Homocea și cetățenii de aici, dat fiind că anul acesta, justiția a stabilit că, pe când era primar, a creat administrației un prejudiciu imens. Însă pesedistul de acum se simte onorat că a fost desemnat candidat la funcția de primar, probabil la fel de mult ca în 2016, când a candidat pe listele UNPR. Oficial, Neculai Ionescu a ieșit din viața politică și așa trebuie să rămână, atunci când prefectul a constatat că mandatul acestuia a încetat ca urmare a condamnării sale în dosarul penal. Din fericire, Primăria Homocea nu a mai avut de-a face cu acesta, însă în continuare are de recuperat aproape 716.000 lei, daune aduse bugetului local. Pe scurt, pe când era primar, Neculai Ionescu a autorizat plăți nelegale, judecătorii stabilind că acesta trebuie să plătească 715.977,28 lei către Unitatea Administrativ Teritorială Homocea, cu titlu de daune, plus plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.900 lei.

Însă primăria s-a zbătut ani de zile pentru a recupera acești bani de la Neculai Ionescu. „UAT Homocea a arătat în instanță că la data de 01.09.2008, UAT HOMOCEA – în calitate de beneficiară și SC IMPACT COM SRL – prestator de servicii, a fost încheiat Contractul de furnizare de servicii WEB și servicii SAAD, întreținere resurse logice de tehnologie a informației, sub nr 4530/01.09.2008, contract semnat și asumat de către primarul Ionescu Neculai – primar și Calfă Cerasela – responsabilă de compartimentul financiar- contabil. În lipsa oricărui interes al reprezentantului legal – în persoana primarului Ionescu Neculai, contractul a fost semnat fără a se face o analiză obiectivă asupra clauzelor obligatorii inserate în contract. Astfel că s-a ajuns la îndatorarea excesivă a primăriei – ca beneficiar al prestărilor de servicii, prin contract fiindu-i aproape interzis beneficiarului să poată rezilia contractul, ba mai mult urmând să procedeze și la plata de penalitate de întârziere foarte mare, în situația neplății la timp a facturilor emise de către prestator. Ulterior, respectivul prestator de servicii a procedat la solicitarea în fața instanței de judecată a penalităților de întârziere, cereri care i-au fost admise în totalitate. În concret, între subscrisa și SC IMPACT COM SRL s-au deschis mai multe litigii care au avut ca finalizare obligarea subscrisei la plata unei sume – până în prezent – de 575.145,51 lei. În concret, în dosarul 3775/91/2012, prin Sentința 66/2013, instanta a reținut că primarul Ionescu Neculai – în calitate de ordonator principal de credite, nu și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contractul de prestări servicii, în sensul că nu a ordonat efectuarea plăților la termenele și în condițiile stabilite, situație care a generat penalități de întârziere de 49.695,78 lei și cheltuieli de judecată de 14.902 lei. Apoi, în dosarul 580/91/2014, instanța a fost învestită cu o cerere în obligarea subscrisei la plata sumei de 39.504,32 lei, reprezentând reactualizarea în lei a sumei de 7.314 eur cu TVA. Cererea a fost admisă în rejudecarea apelului la Curtea de Apel Galați, care prin Decizia 49/2014 a obligat subscrisa la plata sumei de 39.504,82 lei – reprezentând pretenții ale reclamantei, precum și 2.600 lei cheltuieli de judecată și respectiv 395,05 lei tot cu titlul de cheltuieli. Prin acțiunea ce a făcut obiectul dosarului de instanță 335/91/2015, subscrisa am fost obligați la plata sumei de 457.280,80 lei cu titlu de penalități de întârziere și respectiv 766.73 lei – cheltuieli de judecată. Sentința 337/2015 a Tribunalului Vrancea a rămas definitivă. Ulterior, creditoarea SC IMPACT COM SRL a apelat în mai multe rânduri la executori judecătorești pentru punerea în executare silită a obligațiilor derivând titlurile executorii pronunțate de instanța de judecată, situație care a determinat costuri suplimentare pentru subscrisa. Nu în ultimul rând, în dosarul de executare silită 362/2016 a fost declanșată executarea silită imobiliară, valorificându-se un teren – bun din patrimoniul privat al subscrisei, pentru o sumă 138.100 lei.

În decembrie 2017, la UAT HOMOCEA s-a derulat un control al Curții de Conturi a României – Camera de conturi Vrancea, care, verificând gestiunea societății a concluzionat – prin Raportul întocmit la data de 14 decembrie 2017 că nu a fost analizată situația obligațiilor de plată de către primarul Ionescu Neculai – care era răspunzător să realizeze o bună gestiune financiară prin asigurarea legalității, regularității, economicității, eficacității și eficienței în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului public și la fel avea obligația să încerce să recupereze sumele de la persoanele vinovate în proasta îndeplinire a sarcinilor de serviciu. În analiza în concret  a situației reclamate, instanța a stabilit în mod indubitabil culpa personală a emitentului deciziei nelegale – în persoana numitului Ionescu Neculai – pârâtul din prezenta cauză, stabilind astfel că din dispoziția exclusivă a acestuia s-a creat o situație neconformă cu prevederile legale. Față de dispozițiile Curții de Conturi și în același timp cu respectarea Hotărârilor Judecătorești menționate mai sus, subscrisa a procedat la recuperarea prejudiciului creat bugetului unității administrative, formulând prezenta acțiune împotriva persoanei responsabile de prejudiciul creat, în sensul în care solicităm instanței să constate temeinicia pretențiilor ridicate și întrunirea tuturor condițiilor de admisibilitate a cererii ce formează obiectul prezentului dosar”, se arăta în acțiunea Primăriei Homocea, care a fost admisă în vara acestui an și în care Neculai Ionescu a fost obligat să plătească din buzunarul său prejudiciul pe care îl crease.

Nu a fost pentru prima oară când instanța a fost de acord că Neculai Ionescu și-a văzut doar propriile interese la Primăria Homocea, de a cărei bani a dispus după bunul plac, pentru îndestularea celor apropiați lui. Ionescu a fost trimis în judecată pentru că a atribuit contracte fratelui său pentru închirierea de utilaje în vederea deszăpezirii principalelor drumuri comunale din Homocea, în noiembrie 2011 și în toamna lui 2012 și 2013. Procurorii au stabilit că PFA-ul aparținând fratelui primarului de la Homocea ar fi obținut un avantaj patrimonial în sumă de 11.135 lei. „În perioada 2011- 2013, Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Homocea a încredințat direct PFA I. I., din localitate, care aparține fratelui primarului în funcție, trei contracte de prestări servicii, respectiv pentru deszăpezire și pentru combaterea poleiului de pe drumurile de interes public din localitatea Homocea”, se arăta în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată și apoi condamnat.

Deja la momentul în care a primit această condamnare, Neculai Ionescu mai avea primite și alte sentințe definitive. „Condamnă pe inculpatul Ionescu Neculai, pentru săvârşirea infracţiunilor de conflict de interese, la o pedeapsă de un an închisoare. Constată că infracţiunile din prezenta cauză sunt concurente cu infracţiunile pentru care i s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 10 luni închisoare prin sentinţa penală a Judecătoriei Adjud, rămasă definitivă prin decizia penală a Curţii de Apel Galaţi. Descontopeşte această pedeapsă rezultantă de 10 luni închisoare, în pedepsele componente, …contopeşte toate pedepsele de mai sus în pedeapsa mai grea de 1 an închisoare, pe care urmează că o execute inculpatul. Menţine şi sporul de 2 luni închisoare stabilit prin sentinţa penală a Curţii de Apel Galaţi, pedeapsa finală de executat fiind de 1 an şi 2 luni închisoare. Dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni, care se va socoti de la data rămânerii definitive a sentinţei penale nr. 226/07.06.2015 a Judecătoriei Adjud prin care s-a pronunţat anterior suspendarea condiţionată a executării pedepsei – respectiv data de 15.12.2015”, se arătă în decizia judecătorilor, rămasă definitivă în 2017.

De menționat că sentința de condamnare deja existentă la acel moment în alt dosar, soluționat în 2015, avea legătură cu infracțiuni de instigare la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, adică Neculai Ionescu a falsificat documente pentru a valida patru aleși locali, cu sprijinul unei angajate a primăriei. „Condamnă pe inculpatul Ionescu Neculai la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru instigare la infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale. Condamnă pe inculpatul Ionescu Neculai la o pedeapsă de 8 luni închisoare pentru infracțiunea de uz de fals. …aplică inculpatului Ionescu Neculai pedeapsa cea mai grea, de 8 luni închisoare, sporită la 10 luni închisoare. …suspendă condiționat executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii pentru un termen de încercare de 2 ani și 10 luni”, se arăta în decizia definitivă din 15 decembrie 2015. Neculai Ionescu nu s-a oprit niciodată aici. În prezent, acesta este anchetat și în alte dosare penale, fiind acuzat că a sustras documente din primărie, că a plătit pentru investiții care de fapt nu s-au realizat, că a scos Școala de Arte și Meserii din domeniul public și a realizat un sediu secundar, dar și că i-a concesionat tatălui său un teren al primăriei, pe care ulterior, după decesul părintelui, l-a concesionat pe persoană fizică către altcineva.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.