Cătălin Toma, președintele interimar al PNL Vrancea, pierde sprijinul organizației municipale PNL Focșani?

0
1141

Razboi cu săbiile pe masă în interiorul PNL Vrancea. După ce miercurea trecută, Biroul Permanent Municipal al partidului a decis să-l demită pe Ion Ștefan de la șefia organizației municipale, aseară liberalii l-au exclus din partid și pe consilierul local Ionuț Filimon. Decizia de excludere a lui Filimon vine la o săptămână după ce, șefii de la centru au validat lista membrilor Biroului Politic Județean al PNL Vrancea.

Războiul intern este departe de a se termina prea curând, miza acestuia fiind locurile eligibile pe listele PNL pentru alegerile din toamnă.

Surse demne de încredere din interiorul partidului spun că președintele interimar Cătălin Toma a fost pus la colț de organizația municipală cu o solicitare de analiză a motivelor care au dus la decizia lui Toma de a se înscăuna șef și la municipiu, înlocuindu-l pe Ștefan.

Astfel, cu o majoritate zdrobitoare, organizația municipală a cerut motivele schimbării lui Ștefan, în condițiile în care acesta a obținut cel mai mare număr de voturi (peste 10.000) din istoria candidaților PNL la primărie.

Vocile din interior îi cer socoteală lui Toma pentru scorul general al partidului la alegerile din 5 iunie. Aceleași voci spun că PSD Vrancea a obținut 53% pe județ, obținând de regulă până în 43%, fiind un succes nesperat al PSD, cu Toma la conducere PNL.

În cadrul ședinței de luni seară s-a încercat punerea în discuție a problemei create. 45 de membri din cei 50 prezenți din organizația municipală, inclusiv consilierii locali au cerut reanalizarea deciziei de schimbare din funcție a lui Ion Ștefan.

În ședință a reieșit și că Daniel Pancu, un nou aliat al președintelui interimar, dorește șefia PNL Focșani, cu toate că acesta nu a făcut nicio  zi campanie pentru alegerile locale, fiind în acea perioadă în excursie în China.

Mai mult decât atât, Toma a fost acuzat de conspirație, împreună cu Fevronia Stoica, că „ lucrează” pentru o listă de viitori parlamentari PNL în frunte cu Toma și Fevronia, eventual și Pancu. Astfel se explică decizia lui Toma de a conduce atât organizația județeană cât și cea municipală, pentru a deține controlul total al PNL Vrancea.

Tot acest scandal îi vine mănușă președintelui PSD, Marian Oprișan, care conform unor surse s-ar fi angajat la nivel central să aducă 5 deputați și 2 senatori în Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.