Cazul educatoarei bătăușe din satul Poiana, dezbătut în comisia de disciplină

0
135

Cazul educatoarei Mihaela Ciornea, filmată în timp ce bătea și înjura doi copii la clasă, va fi luat în discuție, miercuri, în comisia de disciplină convocată la nivelul școlii în subordinea căreia e află grădiniță. Educatoarea bătăușă va trebui să vină în fața membrilor comisiei să-și prezinte punctul de vedere, atât scris cât și oral, ulterior urmând a fi luată o decizie în ceea ce o privește în consiliul de administrație al școlii.

Între timp, directorul școlii a dispus suspendarea cadrului didactic filmat în timp ce lovea doi băieței.

“Comisia de disciplină este constituită. Cercetările sunt în curs. La clasă eu am găsit o variantă. Copiii sunt sub observarea sigură a unui cadru didactic pensionar. Comisia de abatere disciplinară evaluează cazul şi în cel mai scurt timp va fi elaborat un raport final, pe care eu o să-l supun votului Consiliului de Administraţie. Dumneaei nu a mai venit de luni, la câtă presiune a fost expusă, probabil cu siguranţă s-a dus să se interneze. Momentan, nu ştiu nimic oficial, nu am primit o adeverinţă. Am auzit marţi de la colegele sale că ar fi la spital. Noi aşteptăm un document”, a precizat directorul Şcolii Vrâncioaia, Nicuşor Caloian.

Catalin-Toma-PNL-Vrancea
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here