CCR a decis! Data alegerilor va fi stabilită de Guvern

0
165

Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) au decis că data alegerilor locale și parlamentare va fi stabilită de Guvern. Printre altele, CCR a mai stabilit ca prelungirea mandatelor aleșilor locali au fost prelungite neconstituțional. Astfel, până la finalul sesiunii parlamentare, Camera Deputaților și Senatului trebuie să adopte o lege prin care să se stabilească cu câte luni se prelungesc mandatele primarilor, consilierilor locali și județeni. Magistrații de la CCR au stabilit că parlamentarii trebuie mai întâi să dea o lege prin care să abroge ordonanța prin care s-au prelungit mandatele aleșilor locali până la finalul acestui an, apoi să adopte o lege nouă prin care să se intre în limitele constiituționale cu această prelungire.  Judecătorii au dezbătut cele două sesizări depuse de Guvern și PNL CCR a dezbătut cele două sesizări cu privire la legea adoptată de Camera Deputaților referitoare la prelungirea mandatelor aleșilor locali și stabilirea datei alegerilor de către Parlament.  Majoritatea patlamentară a adoptat la sfârșitul lunii aprilie un proiect de lege prin care prelungesc mandatele aleșilor locali până la finalul anului, din cauza epidemiei, și acordă Parlamentului dreptul de a stabili data alegerilor, prin lege organică. Legea cu pricina a fost atacată la CCR de Partidul Național Liberal, nemulțumit de modificarea făcută în Parlament care ia atributul Guvernului de a stabili data alegerilor locale. Conform declarațiilor recente ale liberalilor, aceștia iau în calcul ca alegerile locale să se desfăşoare pe 27 septembrie, iar alegerile parlamentare, la termen, pe 6 decembrie.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here