Ce mesaj a transmis delegația PNL Vrancea la Congresul extraordinar de la București

1
438

După cum poate cei mai mulți dintre noi știu deja, Nicolae Ciucă a fost ales astăzi, fără emoții, președintele PNL, în cadrul unui congres extraordinar organizat în capitală. La „locul cioatei” au fost prezenți și 27 de delegați din cadrul organizației județene care au transmis un mesaj de unitate, dorința de a continua investițiile începute și de a demara proiecte noi pentru comunități. „Absorbția fondurilor europene și stabilitatea economică reprezintă două din aspectele la care s-a referit astăzi noul președinte al PNL, astfel încât cetățenii vulnerabili să aibă o siguranță și o predictibilitate în ceea ce privește traiul zilnic, în această perioadă complicată prin care trece România. La nivelul județului Vrancea, primarii, consilierii județeni, consilierii municipali și cei locali liberali vor colabora foarte bine cu administrația județeană, pentru o guvernare locală eficientă care să ducă la îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus în toamna anului 2020”, a scris pe pagina sa de Facebook președintele PNL Vrancea, Cătălin Toma.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

1 COMENTARIU

  1. Mesajul lui Toma este un nonsens absolut, amestecă teme care nu au nicio legătură una cu alta. Poate domnul președinte CJ are nevoie de un concediu pentru a-și regăsi coerența în comunicare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.