Ce spun parlamentarii PNL de Vrancea despre victoria de azi din Parlament

0
157

Cei doi parlamentari din Vrancea ai Partidului Național Liberal au reacționat după adoptarea moțiunii în Parlament. Ei consideră votul care a dus la demiterea Guvernului Dăncilă un pas normal spre normalitate. “Parlamentul a aprobat, astăzi, moțiunea de cenzură inițiată de #PNL. Am debarcat un guvern devenit nelegitim, punând capăt guvernării PSD, care nu s-a exercitat în interesul cetățenilor, social-democrații fiind preocupați de salvarea infractorilor și bunăstarea propriei clientele. PNL s-a luptat fără pauză, timp de trei ani de zile, împotriva abuzurilor PSD, depunând moțiuni de cenzură, moțiuni simple, sesizând Curtea Constituțională și Comisia de la Veneția. Prin victoria de astăzi, facem primul pas către ”România normală”. O Românie normală este o țară condusă de politicieni și funcționari publici cinstiți, respectați și integri, aleși sau promovați în baza competențelor dovedite, care au conștiința serviciului public pentru care au fost aleși sau angajați”, a spus deputatul PNL de Vrancea, Ion Ștefan. La rândul său, senatorul Cătălin Toma, președinte al PNL Vrancea, a declarat: “Moțiunea a trecut! Un prim pas către o Românie normală a fost făcut. Partidul Național Liberal știe ce trebuie făcut în continuare și va face cu siguranță. Mulțumim celor care ne-au susținut și au avut încredere în noi. Bucuria acestei victorii este mare, deoarece până în acest moment Parlamentul devenise feuda PSD-ului, un loc unde nu mai erau respectate regulamentele și cutumele, totul fiind la bunul lor plac. Este un semnal care arată că opoziția strânge rândurile, că există interese mai presus decât cele de partid. Sunt convins că partidul lui Dăncilă se va agăța de putere, că vor face orice pentru a împiedica mersul normal al lucrurilor. După cum spuneam, este un prim pas, dar suntem hotărâți să mergem până la capăt.”

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here