Ce spune deputatul Ion Ștefan despre colaborarea dintre PNL și PSD

0
950

Deputatul Ion Ștefan spune clar și răspicat că liberalii (mai ales cei din Vrancea) nu vor colabora niciodată cu Partidul Social Democrat. El atrage atenția că în urma administrației PSD, județul nostru a ajuns în coada oricărui clasament național din orice domeniu. Mai mult, celor care ar putea crede o asemenea variantă imposibilă, Ion Ștefan le face invitația de a veni în Vrancea să vadă ce a rămas în urma celor peste 15 ani de guvernare locală PSD și cât de greu se face reconstrucția județului. Nu, clar și răspicat, oricărei colaborări cu PSD! Nu am dărâmat un guvern nociv și anti-stat de drept pentru a fi susținuți de PSD! Nu am ieșit în stradă la protestele pentru Justiție pentru a fi bănuiți acum că vrem să fim acum colegi de guvernare cu „călăii”! Nu am participat la mitingul Diasporei unde am fost gazați chiar de PSD pentru a ne face acum că uităm! Nu am schimbat culoarea politică a județului Vrancea, acolo unde l-am învins, alături de colegii din PNL Vrancea și de președintele Ludovic Orban, pe baronul „Portofel” – ”mama mea sunt eu” pentru ca acum să ni se spună că suntem la aceeași masă! Ca parlamentar PNL de Vrancea, om care crede în valorile liberale, antreprenor, ca vrâncean care știe, asemeni vrâncenilor din tot județul și a celor răspândiți în cele patru zări, cât de mult rău a făcut PSD, de-a lungul deceniilor, nu voi aceepta niciodată o colaborare cu socialiștii! Iar celor care le trece prin cap o asemenea idee politică, le spun doar atât: veniți în Vrancea să vedeți ce a rămas în urma neo-comuniștilor și cât de greu se repară lucrurile și veniți să le spuneți vrâncenilor în față o asemenea grozăvie! Nu va avea nimeni acest curaj pentru că PSD este și va rămâne „ciuma roșie”! Niciodată împreună! ”, este mesajul deputatului Ion Ștefan.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.