Ce spune DIICOT despre perchezițiile din Vrancea!

0
439

„La data de 10.06.2021, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Vrancea împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul SCCO Vrancea au efectuat un număr de 41 de percheziții domiciliare, pe raza județelor Vrancea, Bacău și Suceava, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trafic de migranți. În cauză s-a reținut faptul că membrii grupării au efectuat transporturi de persoane şi mărfuri cu destinația principală Marea Britanie, ocazie cu care au transportat şi țigarete atât din categoria celor cu timbru, achiziționate de pe teritoriul României, cât şi țigarete introduse în mod ilegal în România din Ucraina.Totodată, o parte dintre membrii grupării preluau migranți de pe teritoriul Belgiei sau Franței şi îi transportau în mod fraudulos în Marea Britanie, în schimbul unor sume de bani. În urma perchezițiilor au fost ridicate 220.360 de țigarete, 14 telefoane mobile, 72.200 lei, 3.830 euro, 10.250 de lire, 3650 coroane daneze, 500 coroane cehești, 40 lire scoțiene precum și bijuterii din aur. La sediul DIICOT – Biroul Teritorial Vrancea vor fi conduse, în vederea audierii, un număr de 28 de persoane. Acțiunea a beneficiat de sprijinul B.C.C.O. Galați, Bacău, Suceava și Cluj-Napoca, S.C.C.O Brăila, al criminaliștilor din cadrul I.P.J. Vrancea, precum și al jandarmilor din cadrul I.J.J. Vrancea și Suceava și ai Grupării Mobile de Jandarmi Bacău. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, ne-a transmis DIICOT.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.