Ce trebuie să facă fermierii ale căror culturi au fost afectate de grindină pentru a fi despăgubiți!

0
216
grindina-faraoanele 2
Foto: Facebook

Grindina a făcut prăpăd în Vrancea zilele trecute. Piatra a căzut în mai multe localități, spre disperarea agricultorilor care și-au văzut culturile distruse în câteva zeci de minute. Cum pagubele provocat e denatura capricioasă sunt însemnate, autoritățile județene fac apel la agricultori să se mobilizeze și să raporteze  cât mai repede pierderile suferite.

Raportările se fac la primăriile din localitățile din care sunt cei cu pagube. Ulterior, reprezentanții administrației locale vor anunța Direcția Agricolă pentru ca în final specialiști din Prefectură să vină în teren și să constate veridicitatea celor reclamate de oameni.

Cei care vor depune aceste cereri vor putea beneficia de reducerea impozitelor la veniturile din agricultură pentru culturile calamitate în proporţie de peste 30%. Ulterior, dacă Guvernul va stabili acordarea de către despăgubiri a  fermierilor loviți de piatră, aceștia vor putea recupera o parte din banii investiți în pământ.

La  Vârteșcoiu, primele evaluări indică faptul că peste 500 de hectare de vie au fost afectate de piatră, în proporţie de 80% – 90%. Și nu doar via a fost afectată, ci și grădinile oamenilor și restul culturilor, prăpăd înregistrându-se în satul Faraoanele dar și la Râmniceanca și Pietroasa.

Și la Cîrligele, natura s-a dezlănțuit dar pagubele sunt mai mici. Circa 100 de hectare de vie au fost afectate în proporţie de 15% – 20%.

Revelion 2023 SARA Events
Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.