Cercetați după ce au fost prinși băuți la volan

0
104

1,44 mg/l alcool pur în aerul expirat a fost alcoolemia unui șofer din Adjud, care probabil se gândise că poate face o tură cu mașina prin oraș chiar dacă în prealabil consumase ceva băuturi. În schimb, bărbatul de 36 de ani s-a ales cu dosar penal pentru „scăparea” sa depistată și sancționată sâmbătă seara de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Adjud, care îl opriseră în jurul orei 22.30, în timp ce conducea pe strada Republicii. După testare cestuia cu aparatul etilotest, șoferul a fost condus și la o unitate medicală, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Cu o alcoolemie ceva mai mică, dar tot nepermisă la volan, a fost prins sâmbătă și un tânăr de 20 de ani din Tecuci. Acesta a fost tras pe dreapta în jurul orei 01.15, de poliţiştii din cadrul Poliției Panciu, în această localitate. Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat. În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale pentru conducere a unui autovehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Dacă ai fost martorul unui eveniment care ar putea deveni o știre, ne poți contacta pentru a trimite sesizări, fotografii sau imagini video, pe adresa de email: redactie@jurnaldevrancea.ro, pe WhatsApp 0770 430 588 sau pe contul nostru de Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Comentariul dvs.
Numele dvs.